Cresc importurile de petrol. România a importat cu 10% mai mult țiței în primele opt luni ale anului față de perioada similară din 2020, în timp ce producția internă scade

Publicat: 01 11. 2021, 13:30
Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa: Shutterstock

România a importat, în perioada ianuarie-august 2021, 4,837 milioane de tone echivalent petrol (tep), ceea ce înseamnă o creștere cu 10,3% față de importurile din perioada similară din 2020.

Între timp, producția internă a ajuns la aproximativ 2,085 milioane tep, cu 4,7% (102.400 tep) mai mică față de producția de anul trecut, potrivit datelor publicate de către Institutul Național de Statistică (INS).

Comisia Națională de Strategie și Prognoză arată că producția de petrol în România pentru anul 2021 este estimată la aproximativ 3,275 de milioane de tep, o scădere de 3,2% față de anul trecut.

Totodată, pentru 2022 este estimată o producție de 3,2 milioane tep, o scădere de 2,3%.

Importurile de petrol vor continua să crească

Potrivit Digi24, importurile de petrol ar urma să ajungă anul acesta la 8,425 milioane tep anul acesta, ceea ce reprezintă o creștere de 20,7% față de anul anterior.

De asemenea, în 2022, importurile ar urma să ajungă la 8,815 milioane tep, o creștere de 4,6%.

Proiectul Strategiei Energetice, publicat pe site-ul Ministerului Energiei, estimează că producţia de ţiţei îşi va continua tendinţa de scădere lentă între 2030 şi 2050, de la 22 la 13 TWh (1,93 la 1,15 milioane tep).

Rezultatele modelării efectuate în anul 2016 indică înjumătăţirea producţiei interne de ţiţei, până la aproximativ 2 milioane de tone în 2030. Creşterea dependenţei de importuri nu poate fi evitată pe termen mediu şi lung decât prin încurajarea activităţii de explorare şi producţie, precum şi prin creşterea eficienţei consumului de combustibili fosili, se menţionează în proiect.