Cu banii lui au fost construite peste 1.000 de clădiri, dar niciuna nu îi poartă numele. Povestea fascinantă a omului care și-a donat aproape toată averea, de 8 miliarde de dolari

Publicat: 03 09. 2019, 08:50

Charles „Chuck” Feeney a trăit ghidat de principiul că este bine „să oferi în timp ce trăiești”, potrivit unui articol publicat de New York Times.

Bărbatul și-a donat aproape întreaga avere organizației Atlantic Philanthropies, pe care a fondat-o în urmă cu 30 de ani, și a continuat să mărească fondurile disponibile prin investiții bine plasate, în companii precum Facebook sau Alibaba. A devenit un om bogat după ce a co-fondat Duty Free Shoppers Group, o companie pionier în industria duty-free.

Deși cu banii lui au fost construite peste 1.000 de clădiri, niciuna nu îi poartă numele. Asta deoarece Feeney nu a făcut niciodată publice gesturile lui caritabile, preferând să acționeze în secret. Abia în 1997 s-a aflat, în urma unei dispute de business, ce făcea miliardarul cu banii lui. 

„Nu este vorba numai despre bani. Este vorba despre satisfacția pe care o ai atunci când realizezi ceva care le este de ajutor oamenilor”, a declarat Feeney, acum octogenar. 

Investitorul a păstrat pentru el doar 2 milioane de dolari, adică mai puțin de 0,001% din averea pe care a strâns-o. Chuck Feeney a fost mereu un tip modest, care a zburat aproape tot timpul la clasa economică, și-a cărat lucrurile în pungi de plastic și s-a îmbrăcat în haine obișnuite, ca orice alt om de pe stradă. A făcut asta deoarece nu i-a păsat de aceste lucruri, ci de cauzele filantropice pe care le-a susținut, din domenii variate: educație, sănătate, drepturile omului sau știință.

„Nu sunt aici să le spun oamenilor ce trebuie să facă cu banii lor. Faci ce dorești cu banii tăi. Dar cred că există o obligație, pentru cei care au, să vadă ce pot face și cum pot ajuta”, a declarat Feeney.