Cursul a deschis cu deprecierea „tradițională”

Publicat: 05 01. 2015, 10:51

În jurul orei 10:00, euro era cotat între băncile comerciale la 4,4975 – 4,4990 lei, în urcare de la 4,4832 lei în tranzacțiile derulate pe finalul precedentei ședințe a pieței locale, de miercuri, 31 decembrie.

„S-a deschis un pic sus, aproape de 4,5 lei/euro, pe volume bune. Tradițional leul începe anul în depreciere și s-ar putea să vedem cursul peste 4,5 lei/euro în ianuarie, poate în prima jumătate a lunii. Moneda națională ar putea fi influențată și de un impact al plăților externe pe care le fac exportatorii în această perioadă”, a declarat pentru MEDIAFAX dealerul unei bănci.

Operațiunile au avut loc între un minim de 4,4925 lei/euro și un maxim de 4,4990 lei/euro, pe volume în prima oră peste media anuală pentru acest interval al zilei.

În regiune, forintul s-a depreciat cu 0,8% în raport cu euro, iar zlotul cu 0,2%.

Euro a coborât luni la cel mai scăzut nivel din ultimii aproape nouă ani față de dolar, pe fondul speculațiilor potrivit cărora Banca Centrală Europeană (BCE) va începe în curând achiziția de obligațiuni guvernamentale.

Euro s-a depreciat cu 0,5%, la 1,1945 de dolari, la 6:58 în Londra, după ce a coborât la 1,1864 dolari pe unitate, marcând cel mai jos nivel din martie 2006 până în prezent.

Moneda europeană a scăzut cu până la 1,2% luni, după ce președintele BCE, Mario Draghi, a afirmat săptămâna trecută că achizițiile de obligațiuni guvernamentale se află printre intrumentele care ar putea fi utilizate de instituție pentru a-și îndeplini mandatul de menținere a stabilității prețurilor.

Referința anunțată de BNR a scăzut miercuri ușor, cu 0,13 bani, la 4,4821 lei/euro, și a închis astfel anul aproape de maximul precedentelor nouă luni, înregistrat marți. Paritatea euro a crescut, marți, cu 0,9 bani, la 4,4834 lei, maximul începând cu 20 martie, când euro a fost cotat la 4,4949 lei.

Cursul a închis în 2014 cu o variație foarte redusă față de finele anului anterior, după ce jumătate din an, din mai și până în noiembrie, a oscilat în jurul nivelului de 4,4 lei/euro. Comparativ cu paritatea de 4,4847 lei înregistrată pentru euro în ultima ședință din 2013, leul a consemnat o apreciere de numai 0,26 bani, sau 0,06%.

Pentru dolar, banca centrală a anunțat o referință de 3,6868 lei, în scădere cu 0,17 bani față de marți. La finele anului 2013, cursul anunțat de BNR pentru dolar a fost de 3,2551 lei. Aprecierea dolarului în raport cu leul vine în contextul întăririi monedei americane pe piețele financiare externe.

Încheierea programului de achiziții de obligațiuni de către Rezerva Federală a SUA și perspectiva majorării dobânzilor în Statele Unite în perioada următoare, dar și creșterea economică solidă din SUA în opoziție cu stagnarea din Europa, au susținut aprecierea monedei americane în raport cu euro și, prin corespondență, față de leu.

Cursul francului elvețian a crescut miercuri cu doar 0,05 bani, la 3,7273 lei. La sfârșitul anului 2013, francul se situa la 3,6546 lei.

Cursurile de schimb leu/dolar și leu/franc elvețian sunt calculate de BNR în funcție de paritatea leu/euro și cotațiile de schimb euro/dolar și euro/franc elvețian.