Decizia luată de Guvern în cazul impozitului zero pe salariile sub 2.000 de lei

Publicat: 19 10. 2017, 09:18

De anul viitor, impozitul va scădea de la 16% la 10% pentru absolut toate veniturile, dar neimpozitarea salariilor de până la 2.000 de lei nu va mai fi implementată în această perioadă și până la sfârșitul anului. Guvernul își menține, totodată, decizia de a transfera contribuțiile sociale integral de la angajator la angajat, a spus Ionuț Mișa, într-o emisiune la Antena 3.

Ministrul Finanțelor a menționat, însă, că pentru categoriile de muncă clasele I și a II-a angajatorul va avea în continuare obligația să plătească contribuțiile. „Rămâne în continuare obligativitatea ca angajatorul să declare la stat suma reprezentând contribuțiile angajatului, angajatul nu are nicio obligație în plus”, a precizat Ionuț Mișa.

De asemenea, se vor reduce contribuțiile sociale, de la 39% la 35%.

Întrebat dacă sunt pregătite firmele pentru transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, ministrul a răspuns: „Da, eu nu cred că este vreo problemă din acest punct de vedere, termenul se știa de mult timp, măsura era prevăzută în programul de guvernare”.

În aceeași emisiune, ministrul Finanțelor a mai anunțat că angajatorii vor plăti o taxă de solidaritate de 2% din fondul de salarii. „Este o taxă reglementată și printr-o directivă europeană, pe care o plătește angajatorul la fondul de salarii. Este o directivă europeană care reglementează pentru fondul de salarii o anumită taxă (…) O plătește angajatorul la fondul de salarii, să aibă și el o responsabilitate față de bugetul de stat”, a spus Ionuț Mișa.