Decizia pe care unul din trei tineri din România o ia fără ezitare. Datele care confirmă un paradox al statisticilor UE

Publicat: 22 07. 2016, 18:38

Datele privind plecările au fost furnizate de Tjobs, compania care oferă soluții pentru persoanele care își caută un loc de muncă peste hotare.

„Tinerii de peste 25 de ani care vor să ple­ce din țară să muncească sunt absolvenți de facultate. Principalul motiv pentru care aleg să plece este acela că termină facultăți cu profiluri care nu le asigură locuri de muncă sau sunt foarte puține poziții deschise pe piața muncii”, spune Raluca Peneș, HR Coordina­tor în cadrul companiei de externalizare de ser­vicii de HR Smartree România.

Ea adaugă că există totuși și persoane care aleg să emigreze, deși găsesc și în România un loc de muncă pe profilul lor, însă acesta este mai prost plătit decât în străinătate.

La un salariu de 1.000 de euro brut, România ar pierde circa 1 mld. euro pen­tru cele 90.000 de persoane care vor să plece în căutarea unui salariu mai bun și a unui nivel de trai pe măsură, deși în România sunt multe poziții deschise în producție sau retail. Salariile sunt însă de 4-5 ori mai mici, motiv pentru care investitorii locali afirmă că nu găsesc forță de muncă.

Mai mult, tinerii aleg să lucreze în străinătate pentru joburi cum sunt cele de șoferi de taxi sau tir, barmani sau ospătari, chiar dacă au studii superioare și ar putea să își găsească în țară un loc de muncă specializat.

Comparativ cu statele membre ale Uniunii Europene, România are printre cele mai mici salarii medii pe economie de numai 464 de euro pe lună, pe când salariul mediu la nivelul țărilor membre UE este de peste 2.300 de euro net pe lună, adică de cinci ori mai mult decât în România.

Datele Tjobs care au fost colectate în perioada mai-iulie (până pe data de 17), ilustrează că din totalul celor care își caută un loc de muncă, respectiv 63%, sunt bărbați.

După aderarea la UE numărul românilor care au ales să plece din țară a crescut considerabil, din 2007 până astăzi numărul persoanelor care au emigrat a ajuns la aproape 2 milioane. Doar în 2014 (ultimul an pentru care există date) au plecat din țară 185.000 de români, arată datele INS.

Citește pe Ziarul Financiar care este topul destinațiilor tinerilor români