Directorul Metrorex: Modernizarea Magistralei 2 ar trebui să scurteze perioada de așteptare a trenurilor la două minute

Publicat: 08 10. 2019, 15:08

„Înlocuirea căii de rulare pe Magistrala 2 este un proiect care cuprinde mai multe componente. Este vorba despre îmbunătățirea sistemului de transport pe Magistrala 2 Berceni – Pipera cu cele trei componente: trenuri noi care funcționează deja pe magistrala a doua, accesul de la Tineretului pus în funcțiune în primăvara acestui an și înlocuirea căii de rulare. Suntem în procedura de achiziție pentru că am avut discuții cu ANAF-ul cu privire la criteriile de selecție. Împreună cu ANAF-ul am stabilit ultimele detalii și cât de curând va fi încărcată în sistemul electronic de achiziții publice. Termenul este de patru ani de la începerea lucrărilor de realizare. Durata de succesiune între trenuri se va reduce de la trei minute la aproape două minute sau chiar mai puțin de două minute”, a spus Marin Aldea.

Despre proiectul Liniei 7 de metrou, Aldea a explicat că este cuprins în strategia 2014-2030, iar în prezent nu există finanțare pentru acesta.

„Linia 7 de metrou de la Bragadiru la Voluntari este un proiect cuprins în strategia de dezvoltare și modernizare a metroului 2014-2030, este un proiect în valoare de 2,4 miliarde de euro și pentru acest proiect nu avem finanțare, nu a fost demarat. Nu avem niciun fel de finațare. Este un proiect cuprins în strategia de dezvolatare a metroului ca și celelalte proiecte. Ajungem la o valoare de circa 6,5 miliarde de euro cu proiectele cuprinse în Strategia de dezvoltare și modernizare a metroului, proiecte care vor face obiectul discuțiilor cu privire la finanțarea din următorul cadru financiar din fonduri europene 2021-2027 și probabil că și subiectul unor eventuale discuții pentru eventuale credite pentru a realiza aceste proiecte” a mai declarat directorul Metrorex.