După modificările anunțate la Codul Fiscal, ministrul Muncii are o nedumerire. „Mi se pare dubios”

Publicat: 05 10. 2017, 09:58

„Angajatorul nu trebuie să pună niciun ban în plus, doar trebuie să-și dea partea cât plătește acum. El plătește cheltuieli totale pe salariul minim. (…) La nivelul salariului minim pe economie nu se poate schimba. Brutul este 1450 de lei. Cheltuiala totală a angajatorului este de 1781 de lei. Angajatorul va fi obligat prin lege ca această cheltuială să se transforme în salariul minim brut. Asta este valabil și pentru sectorul de stat și pentru cel privat. În ceea ce îi privește pe ceilalți, care au peste nivelul minim, vom da o normă tranzitorie prin care angajatul va primi tot suma de bani pe care o avea (…) Nicio lege nu este perfectă. Nu putem garanta că mâine un patron nu va reduce salariul”, a declarat ministrul muncii, Lia Olguța Vasilescu, la Antena 3. 

Despre protestele sindicatelor, Vasilescu a firmat că „i se par dubioase”. „Cum poți să ieși în stradă când salariile se măresc? Mi se pare dubios”, a afirmat aceasta. 

Printr-o modificare a Codului Fiscal, de la 1 ianuarie 2018, contribuțiile de asigurări sociale (CAS) „vor fi datorate de către angajat, însă obligația stabilirii, reținerii și plății acestora către bugetele de asigurări sociale va reveni, în continuare, angajatorului”.

Nemulțumirile sindicatelor

Confederația Națională Sindicală „Cartel Alfa” a anunțat că va continua seria de proteste, în urma mai multor decizii ale Guvernului.

Principalele revendicări ale sindicaliștilor se referă la blocarea transferului taxelor sociale de la angajator către angajat, dar și la modificarea Legii 62/2011, pentru deblocarea negocierii și încheierii contractelor colective de muncă la toate nivelurile.

„Vom avea încă o bilă neagră pentru că vom fi, de fapt, țara care încearcă să distrugă modelul social-european”, a spus, marți, Președintele Confederației „Cartel Alfa”, Bogdan Hossu, în cadrul conferinței de presă, făcând referire la deciziile Guvernului.

Liderul sindicatului polițiștilor a subliniat că, cel mai probabil, salariile din sistemul public vor scădea din 2018 și vor ajunge la nivelul din 2009.

„Avem nemulțumiri legate de Legea 153/2017, lege a salarizării din sistemul public, și Legea 63 privind dialogul social. Cu privire la salarizare, este clar că prin acest transfer de contribuții vor fi neutralizate acele majorări de 25%. Mai mult de atât, noi avem niște particularități în această lege și mă refer la articolul 25, cu acele plafoane. Această lege, în siste,mul de apărare și sigurnață publică nu va produce efecte în 2018, pentru că legiuitorul, în mod necosntituțional, a făcut inaplicabilă legea. Practic, polițiștii, militarii nu vor fi beneficiarii salariului prevăzut în Legea 153, ci ne vom întoarce la salariul de bază din 2009″, a spus președintele Sindicatului Național al Polițiștilor, Dumitru Coarnă.

Acțiunile de protest au început în 11 septembrie și au fost organizate în mai multe orașe din țară.

„Propunerea Guvernului de transfer al taxelor sociale de la angajat la angajator reprezintă un experiment singular, ale cărui consecințe negative vor fi (din nou) suportate exclusiv de lucrători. De consecințele pozitive, dacă vor exista, vor beneficia doar capitalul și reprezentanții acestuia (patronii și angajatorii). Plata contribuțiilor sociale exclusiv de către angajat nu este aplicată în nicio țară UE. Dimpotrivă, în cele mai multe țări, cota suportată de angajator este mai mare decât cea plătită de lucrători, deoarece companiile au și o răspundere socială. Această distribuție asigură o repartizare echitabilă a creșterii economice între capital și lucrători, iar transferul integral al contribuțiilor către lucrători va debalansa acest echilibru”, susțin sindicaliștii.

De asemenea, sursa citată atrage atenția și cu privire efectele negative ale modificării legislației dialogului social din 2011 prin desființarea negocierii colective la nivel superior și restrângerea dreptului la acțiune colectivă au condus la accentuarea inegalităților sociale în România, la cotele cele mai ridicate din Europa.

„Astfel, în cei șapte ani de la intrarea în vigoare a condiționărilor abuzive din Legea dialogului social (62/2011) nu s-a mai putut negocia niciun contract colectiv de muncă la nivel de sector, iar la nivel de companie, din cele aproximativ 14.000 de contracte semnate, marea majoritate – peste 85% – sunt semnate de reprezentanții salariaților, de cele mai multe ori desemnați de însuși managementul companiei, astfel încât valoarea prevederilor în beneficiul lucrătorilor în aceste negocieri de fațadă este minimă. Efectele sunt vizibile și au stârnit îngrijorarea instituțiilor internaționale, precum Organizația Internațională a Muncii sau Comisia Europeană”, conform „Cartel Alfa”.

Federația „Solidaritatea Sanitară” anunță că 3.000 de membri vor participa la protest, ulterior organizând Marșul pentru sănătate, traseul Piața Victoriei – Ministerul Muncii – Ministerul Sănătății.

„Motivul protestelor îl constituie nemulțumirea justificată a membrilor de sindicat și a tuturor salariaților față de scăderea veniturilor prin aplicarea legii 153/2017 și prin intenția Guvernului de a crește impozitarea salariului de bază”, transmit sindicaliștii „Solidaritatea Sanitară.