După operațiunea „anonima”, Fiscul va trimite scrisori către firmele „cu dificultăți financiare”

Publicat: 01 05. 2014, 10:45
Actualizat: 29 07. 2014, 23:57
După operațiunea "anonima", derulată în octombrie anul trecut, Fiscul face încă o încercare de a crește încasările la bugetul de stat. De data aceasta, sunt vizate firmele mijlocii din București și Ilfov.

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va trimite, începând de săptămâna viitoare, scrisori către firmele mijlocii din București și județul Ilfov care aveau datorii restante la 31 martie și care riscau executarea silită.

„Firmele vor fi consiliate despre cum vor putea obține eșalonări la plata datoriilor, potrivit legislației în vigoare. Contribuabilii nu este nevoie să vină la ghișee, ci pot să sune la unul dintre numerele de telefon puse la dispoziție pentru a obține informații despre cum pot beneficia de facilități fiscale la plata datoriilor”, au explicat pentru gândul surse din ANAF. 

Acțiunea face parte dintr-un proiect pilot care are ca scop îmbunătățirea colectării impozitelor și taxelor.

„Agenția Națională de Administrare Fiscală își dorește să vină în spijinul contribuabililor cu dificultăți financiare, explicându-le personalizat despre posibilitatea de a beneficia de facilitați la plata obligațiilor fiscale restante, în vederea eliminării riscului de blocaj financiar al firmei ce poate fi determinat de aplicarea prevederilor Codului de Procedură Fiscală referitoare la executarea silită”, se arată într-un comunicat al ANAF care vizează „contribuabilii cu dificultăți financiare”.

În scrisori vor fi detaliate informațiile necesare solicitării facilităților la plată.

„ Pentru evaluarea oportunității unei astfel de inițiative la nivel național, Agenția Națională de Administrare Fiscală va implementa acest proiect pilot pană la data de 31.12.2014, urmând ca, în funcție de impactul creat în rândul mediului de afaceri și rezultatele obținute, acest demers să continue și asupra celorlalte categorii de contribuabili”, mai arată comunicatul ANAF.

Contribualilii pot solicita informații suplimentare despre proiectul pilot prin care pot beneficia de facilități fiscale prevăzute de legislația în domeniu la următoarele numele de telefon, puse la dispoziție de ANAF: pentru  municipiul  Bucuresti:  021.305.74.54, 021.305.70.80 / interior  209  sau 320; 0800.800.697, iar pentru județul  Ilfov:  021.340.51.89

Anul trecut gândul a scris că aproximativ 600.000 de firme au primit, neanunțate, în primele zece zile ale lunii octombrie, o adresă cu caracter de atenționare, „nesemnată și neștampilată” de la ANAF, în care erau avertizate să își plătească dările la stat „înainte de a veni inspecția fiscală, sau înainte de a se trece la executarea silită”.

Pe de alt[ parte, la începutul acestui an, Fiscul a anunțat că pe viitor, persoanele fizice vor putea fi notificate prin SMS, în locul variantei trimiterii unii aviz prin poștă. Este vorba despre contribuabilii care și-au precizat numărul de telefon în formularele depuse la ANAF.