Filat a anunțat că s-a adresat CEDO cu privire la hotărârea CC

Publicat: 26 04. 2013, 13:48
Actualizat: 07 08. 2014, 01:15

Fostul premier Vlad Filat s-a adresat CEDO în privința hotărârii Curții Constituționale prin care nu a mai putut să fie nominalizat drept candidat la conducerea unui guvern, a declarat acesta într-o emisiune a postului TV7, relatează ProTv Chișinău.

El a apreciat, din nou, că este vorba despre o decizie politică și că, dacă textul a fost scris de Curte, intențiile au fost ghidate din afara acesteia. „Nu a fost o lovitură împotriva lui Vlad Filat, ci împotriva Republicii Moldova”, a subliniat fostul premier.

Curtea Constituțională moldoveană a declarat, pe 22 aprilie, neconstituțional decretul prin care președintele Nicolae Timofti îl desemna candidat la funcția de prim-ministru.

Curtea a scris în hotărâre că numirea în funcții de conducere a unor persoane asupra cărora planează dubii cu privire la integritate sau care au fost demise pentru corupție este contrară principiilor statului de drept.

Curtea a menționat totodată că, deși Guvernul a declarat ca obiectiv lupta împotriva corupției, potrivit moțiunii adoptate în Parlament în rândul miniștrilor și altor demnitari există cazuri atestate de persoane cercetate penal pentru fapte de corupție.