Firmele care vor încasa peste 15 milioane de euro pentru lucrări suplimentare la magistrala 5 de metrou

Publicat: 14 10. 2014, 19:29

Lucrările suplimentare la magistrala 5 de metrou Drumul Taberei – Pantelimon au fost adjudecate la 1 octombrie, prin negociere fără anunț de participare, potrivit unui anunț al companiei care administrează metroul bucureștean.

Valoarea contractului, fără TVA, este de 54,41 milioane lei.

Un alt contract pentru lucrări suplimentare la acest proiect, în valoare de 69 milioane lei fără TVA, a fost atribuit acestei asocieri la jumătatea anului trecut. Acordul viza lucrări de deviere a rețelelor edilitare.
Asocierea Astaldi (Italia) – FCC (Spania) – Delta ACM (România) – AB Construct (România) realizează lucrările de rezistență a secțiunii Râul Doamnei – Opera (Hașdeu), cu o lungime totală de 6,2 kilometri și 9 stații, în baza unui contract atribuit în martie 2011, pentru 918,9 milioane lei, fără TVA.

În construcția acestei magistrale de metrou este implicat și grupul german Max Bogl, selectat în aprilie 2011 pentru realizarea stației și depoului Valea Ialomiței, printr-un contract în valoare de 231,6 milioane lei, fără TVA.
Tronsonul Drumul Taberei – Eroilor al magistralei 5 va fi finalizat în al doilea semestru din 2016, iar întregul proiect are ca termen de finalizare 2020, finanțarea fiind asigurată din fonduri europene și de la stat.