Fitch încetează colaborarea cu o bancă din România. De ce s-a luat această hotărâre

Publicat: 11 04. 2013, 12:52
Actualizat: 04 07. 2013, 18:21

Fitch Ratings a retras joi ratingurile atribuite instituției financiare Banca Românească, controlată de grupul elen National Bank of Greece (NBG), după ce a confirmat calificativul pe termen lung al băncii la „B-„, cu perspectivă negativă, informează Mediafax.

„Ratingurile au fost retrase după ce emitentul a încetat să participe la procesul de evaluare. Totodată, emitentul nu mai este considerat de Fitch ca relevant pentru zona de activitate a agenției. Fitch nu va mai furniza ratinguri sau analize privind acest emitent”, se arată într-un comunicat transmis joi de Fitch Ratings.

Fitch a confirmat ratingul de credit pe termen lung al Banca Românească la „B-„, cu perspectivă negativă, în timp ce ratingul pe termen scurt a fost reafirmat la „B”.

Banca Românească deține și NBG Leasing, deținută până anul trecut de National Bank of Greece, care mai este prezent în România prin compania de asigurări Granata, NBG Securities România și NBG Factoring România.