Fondul Proprietatea a avut în primele șapte luni un profit de 575 milioane lei

Publicat: 14 08. 2012, 10:54
Actualizat: 20 03. 2019, 18:36

Fondul Proprietatea (FP) a înregistrat în primele șapte luni un profit de 575 milioane lei (130 milioane euro), cu 6,1% mai mult față de aceeași perioadă din 2011, și ușor peste câștigul de la finalul lunii iunie, informează Mediafax.

În primele șapte luni din anul precedent, Fondul a avut un profit de 541,5 milioane lei.

Fondul Proprietatea a încheiat primul semestru cu un câștig de 573,85 milioane lei (130,9 milioane euro), în creștere cu 5,6% față de aceeași perioadă din 2011.

Fondul a continuat să încasaze în luna iulie din dividende, astfel că valoarea creanțelor a scăzut cu 62,5%, de la 122,34 milioane lei la 45,93 milioane lei.

Legislația pieței de capital permite înscrierea dividendelor în profit imediat după data de înregistrare decisă în AGA, înainte de încasarea efectivă a acestora.

Fondul Proprietatea are de încasat în acest an dividende de 614,23 milioane lei, din care 57% provin de la OMV Petrom (SNP), respectiv 353,12 milioane lei. O altă sumă importantă, de 140,63 milioane lei, provine din profitul Romgaz.

Activul net al Fondului a scăzut în luna iuliie cu 1,2%, la 12,64 miliarde lei. Astfel, la finalul lunii iulie valoarea activului net pe acțiune a urcat de la 0,9317 lei la 0,9429 lei.

La finalul lunii iulie, Fondul avea plasamente de 263,1 milioane lei, în creștere cu 88% peste valoarea raportată la finalul lunii iunie, de 139,8 milioane lei.

În același timp, suma din depozitele bancare a scăzut cu 39,5%, de la 895,6 milioane lei la 541,39 milioane lei.

Ponderea segmentului „petrol și gaze” se menține cea mai ridicată, la 45,86% (de la 45,22% în iunie), iar sectorul „utilități electricitate & gaz: transport, distribuție, furnizare” are o pondere de 25,45% (de la 25,76%). Ssectorul „utilități electricitate: producție”, acoperea 12,43% ( de la 12,58%), iar participațiile la bănci au rămas la 3,19%.

Acțiunile OMV Petrom (SNP) au rămas pe primul loc în topul deținerilor, iar ponderea a crescut de la 34,18% la 34,93% din activ, fiind urmată de participația la Romgaz, care reprezintă 10,25%.

Cei mai mari acționari ai Fondului Proprietatea sunt fondul american de hedging Elliott Associates, care controlează indirect circa 14,2% din acțiuni, și City of London, care la finele lunii martie avea 9,8%.

Cel mai mare acționar persoană fizică, Georgia Palade van Dusen, nepoata fostului industriaș Nicolae Malaxa, deținea la mijlocul lunii mai un pachet reprezentând 4,93% din acțiuni.

Acțiunile Fondului au deschis sesiunea de tranzacționare de marți în scădere cu 0,19%, la 0,524 lei. La această cotație, capitalizarea Fondului Proprietatea este de 7,21miliarde lei (1,59 miliarde euro).