François Hollande își rezervă o hotărâre cu privire la tratatul bugetar până după Consiliu

Publicat: 29 06. 2012, 11:54
Actualizat: 25 03. 2019, 02:11

Președintele francez François Hollande și-a exprimat satisfacția față de acordul de principiu dat de partenerii săi europeni pactului creșterii economice pe care îl apăra, dar își rezervă hotărârea ratificării tratatului bugetar în funcție de concluziile summitului UE de vineri, informează Mediafax, citând AFP.

„Rețin etapa necesară, indispensabilă, prealabilă creșterii”, a declarat Hollande pentru presă la finalul unui dineu al șefilor de stat și de Guvern din cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene (UE).

„Mi-am exprimat dorința (…) în cursul campaniei prezidențiale, dar și imediat după alegeri, ca primul Consiliu European la care urma să am onoarea să particip să poată să fie consacrat creșterii (economice) și să poată să pună în aplicare măsuri concrete, precise și să o facă rapid. Acest lucru s-a întâmplat”, a declarat el, cu satisfacție.

Dar „nu este de ajuns. Urmează acum un efort, în această noapte (de joi spre vineri) și de mâine (vineri), în vederea stabilirii unei politici de stabilitate care să vină în sprijinul țărilor care, depunând eforturi, nu găsesc echivalentul (acestor eforturi) la nivelul dobânzilor ale (împrumuturilor pentru finanțarea) datoriilor lor suverane”, a adăugat șeful statului francez.

Spania și Italia au decis joi seara să își suspende acordul asupra adoptării pactului de creștere economică din Europa până la adoptarea unor soluții de urgență pentru țările aflate în dificultate financiară din cauza dobânzilor prea mari impuse de către piețele financiare.

În cursul campaniei sale, Hollande a promis că Franța nu va ratifica tratatul european privind disciplina bugetară, impus de către Germania cu sprijinul predecesorului său Nicolas Sarkozy, fără ca mai înainte să îl renegocieze în vederea introducerii unei părți referitoare la creșterea economică.

Întrebat, în cursul nopții de joi spre vineri, despre intențiile sale în urma unui acord de principiu al celor 27 de lideri UE asupra pactului privind creșterea economică, președintele francez a declarat că își rezervă o decizie în acest sens pentru vineri. „Vă voi spune acest lucru la finalul Consiliului European”, a spus Hollande, afirmând că este vorba despre „creștere, stabilitate și viziunea pe termen mediu” în cadrul uniunii economice și monetare europene.