GÂNDUL LIVE. Adrian Negrescu, analist economic, despre „febra” bitcoin: Trebuie să bagi niște bani pe care îți permiți să-i pierzi / Criptomonedele, „un parc de distracții”

Publicat: 13 01. 2021, 13:12
Actualizat: 13 01. 2021, 14:06

This browser does not support the video element.

Analistul economic Adrian Negrescu, a oferit, la GÂNDUL LIVE, cele mai utile sfaturi pentru cei tentați să investească în criptomonede, dintre care cea mai titrată este bitcoinul. Este necesară o precauție maximă, a precizat specialistul, recomandând și alte zone de investiții, precum bursa, fondurile de investiții sau aurul/argintul.

„A fost record la bitcoin, acum era la 34.000 de dolari. Poți să cumperi și alte monede digitale, confirmate pe piață ca stabile. Randamentul e bun, dar extrem de volatil. Scăderea de preț în câteva zile arată că moneda asta nu e atât de solidă pe cât se crede.

„Profituri ca din vânzarea de droguri…”

Nu are în spate un stat, băncile… Da, e o investiție mai ales pentru cei care se pricep la asemenea lucruri. Poți scoate un profit cum numai din afaceri cu droguri poți face, de 300-500%.

Marile fonduri de investiții au găsit aici o oportunitate, de aceea a crescut bitcoin. Nu mai au unde să facă bani, iar această monedă pe termen scurt îți asigură niște profituri pe termen scurt. Pe termen lung ăsta e viitorul, BLOCKCHAIN. Lucrăm foarte mult pe calculator, va duce la creșterea popularității acestor monede digitale. Dar nu trebuie să fii lacom.

„Sunt mulți hackeri care vor să profite…”

Trebuie să bagi niște bani pe care îți permiți să-i pierzi. Trebuie să fii sigur că ești capabil să accepți riscul și posibila pierdere. Pentru că poți pierde, într-adevăr, mulți bani cu moneda asta digitală.

Sunt mii de monede, pot recomanda ca stabilitate Ethereum. A crescut mai bine decât bitcoin, e mai sigură, mai ieftină, 1.000 de euro. Când investești în orice monedă trebuie să te gândești dacă în spatele ei există un ecosistem. Dacă poți să cumperi ceva cu ea sau să o vinzi. Să știi cum să investești. Sunt foarte mulți hackeri care îți iau banii, după ce ți-i investești în monedă, vei plăti comisioane foarte mari, investiția ta nu va mai renta!

Poți vedea cum pierzi sute, mii de dolari de pe o zi pe alta. Dar și poți să câștigi. Asta este esențial.

„Nu este un Caritas!”

Trebuie să fim atenți la lucrurile astea. Ca la orice investiție, trebuie să-ți iei niște marje de siguranță, să fii sigur că poți aștepta o perioadă ca banii respectivi să producă profit. Dacă te pricepi la speculă, poți folosi contracte futures. Trebuie să te gândești, să nu o faci cu ochii închiși. NU este un Caritas, care era o schemă piramidală. Aici e viitorul. Nu cumpărați doar bitcoin, ci și alte monede. Bursa de la București îți dă randamente foarte bune. Fondurile de investiții îți aduc profit. Sau investiții în aur și argint. Măcar poți face rost rapid de cash. Cu monedele digitale e puțin mai tricky, poți rămâne cu portofelul electronic gol.

„Ne vom muta în digital”

În câțiva ani o să trecem la digital. Mai mult decât atât, banii de azi vor trece în digital. Criptomonedele… Ce înseamnă? Un parc de distracții. Cu câți sunt mai mulți clienți cel care face parcul vinde mai multe jetoane. E un pașaport în alb, pe troc, pe produse și servicii. Ne vom muta cu toții în digital. Plătim cu telefonul, cu ceasul la supermarket. E esențial și în România să mergem pe digital, pentru că reduce foarte mult evaziunea fiscală”, a declarat Adrian Negrescu la GÂNDUL LIVE.