Germania, Franța și FMI neagă iminența unui acord cu Grecia

Publicat: 28 05. 2015, 10:58

Delegații prezenți la reuniunea miniștrilor de Finanțe din G7 de la Dresda s-au abătut de la programul oficial al întâlnirii pentru a respinge afirmațiile oficialilor greci că acordul este aproape, ei cerând eforturi mai mari pentru rezolvarea blocajului. La reuniune participă reprezentanți ai celor trei instituții creditoare ale statului elen, Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană (BCE) și FMI, precum și ministrul danez de Finanțe Jeroen Dijsselbloem, care prezidează ședințele omologilor săi din zona euro, relatează Bloomberg.

„Negocierile dintre cele trei instituții și guvernul elen nu au progresat prea mult, deocamdată”, a declarat ministrul de Finanțe german Wolfgang Schaeuble, miercuri seara târziu, el adăugând că este întotdeauna destul de surprins când oficialii eleni afirmă cu acordul este aproape.

Schaeuble și președintele băncii centrale germane (Bundesbank), Jens Weidmann, găzduiesc reuniunea G7 la care participă omologii lor din Franța, Italia, Japonia, Marea Britanie, Canada și Statele Unite. La reuniune participă și directorul general al FMI Christine Lagarde, președintele BCE Mario Draghi și comisarul european pentru Economie și Finanțe, Pierre Moscovici.

Șefa FMI Christine Lagarde a declarat joi, la televiziunea germană ARD, că mai sunt multe de făcut înainte ca Grecia și creditorii internaționali să ajungă la un acord referitor la reforme care să deblocheze programul de ajutor financiar de 240 de miliarde de euro, din care statul elen mai are de primit 7,2 miliarde de euro.

„Lucrăm la o soluție pentru Grecia și nu pot spune că am obținut rezultate substanțiale”, a arătat Lagarde.

Ea a spus că lucrurile au progresat, dar mai sunt multe de făcut, șefa FMI adăugând că crede că Grecia își va respecta angajamentele.

Oficialii din Grecia și creditorii internaționali sunt blocați de patru luni în negocierile referitoare la noile măsuri de reformă necesare. În lipsa unui acord, Grecia riscă să intre în incapacitate de plată în următoarele câteva săptămâni.

În luna iunie, statul elen trebuie să plătească FMI datorii scadente în valoare de 1,6 miliarde de euro, din care 312 de milioane de euro pe 5 iunie.

Surse citate de Reuters au afirmat miercuri că Grecia și creditorii internaționali au început elaborarea unui acord tehnic.

„În cadrul Grupului Bruxelles, miercuri au început procedurile de elaborare a unui acord tehnic”, a declarat un oficial european, precizând că premierul de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, va fi în legătură permanentă cu liderii altor țări europene.

Potrivit oficialului citat, acordul tehnic va evita introducerea unor condiții precum diminuarea salariilor bugetarilor sau a pensiilor, dar va include reformarea sistemului Taxei pe Valoarea Adăugată (TVA) și o țintă minimă privind deficitul bugetar.

„Mai rămâne problema diferențelor de poziții între instituții”, a explicat oficialul citat, referindu-se la Fondul Monetar Internațional, Banca Centrală Europeană și Comisia Europeană.

„Dacă nu ar fi fost necesar un acord cu FMI, documentul ar fi fost semnat deja”, a spus oficialul citat.

Ministrul elen de Finanțe, Yanis Varoufakis, a afirmat marți că Grecia va plăti, pe 5 iunie, rata de 312 milioane de euro datorată Fondului Monetar Internațional, precizând că, până atunci, se va ajunge la un acord cu creditorii internaționali.