Guvernul a convenit cu FMI și CE un acord preventiv de 4 miliarde de euro
Autoritățile române au convenit cu Fondul Monetar Internațional (FMI) și Comisia Europeană (CE) un acord preventiv pe doi ani care va totaliza patru miliarde euro, sumă împărțită egal de cele două instituții financiare internaționale, acordul stand-by urmând să fie discutat de boardul FMI în toamnă.
„CE, FMI și BM au purtat discuții cu autoritățile române, care au solicitat ca programul să fie unul pe doi ani. Autoritățile române își propun să trateze acest acord ca unul preventiv, nu vor să tragă din resursele financiare. Accesul propus ar fi în total de patru miliarde euro, sumă împărțită egal de CE și FMI. La nivel tehnic, am ajuns la un acord, dar acordul stand-by trebuie să fie aprobat de boardul FMI, reuniune programată în cursul toamnei”, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, Andrea Schaechter, șeful misiunii FMI în România, la finalul misiunii FMI privind discuțiile în legătură cu noul acord de împrumut.
Premierul Victor Ponta a declarat joi că noul acord va avea o valoare între 3 miliarde euro și 5 miliarde euro și mai puține condiții decât cele două înțelegeri anterioare.
VOM REVENI CU AMĂNUNTE