Guvernul caută soluții pentru infrastructura rutieră, feroviară și fluvială a fabricii Ford Craiova

Publicat: 16 07. 2012, 18:07
Actualizat: 29 03. 2019, 16:07

Guvernul caută soluții pentru dezvoltarea infrastructurii de transport rutier, feroviar și fluvial a fabricii Ford de la Craiova, principalele proiecte în derulare fiind finalizarea centurii municipiului Craiova și dezvoltarea legăturii rutiere Craiova-Pitești, informează Executivul.

Premierul Victor Ponta s-a întâlnit, luni, cu vicepreședintele Ford Europa, Wolfgang Schneider, și președintele Ford România, Jan Gijsen, la întâlnire fiind prezenți și ministrul Transporturilor, primarul municipiului Craiova și președintele Consiliului Județean Dolj.

„Discuțiile au vizat identificarea de soluții pentru dezvoltarea infrastructurii de transport rutier, feroviar și fluvial a fabricii Ford de la Craiova, principalele proiecte în derulare fiind finalizarea centurii municipiului Craiova și dezvoltarea legăturii rutiere Craiova-Pitești”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

Ponta a apreciat că prezența Ford în România este foarte importantă atât pentru economia României, cât și pentru comunitatea locală, asigurându-i pe reprezentanții companiei că se pot baza pe sprijinul autorităților atât la nivel local, cât și național.

Reprezentanții Ford l-au invitat pe șeful Guvernului să viziteze fabrica de la Craiova.

În urmă cu două luni, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că Ford ar putea „rămâne o amintire” dacă autoritățile vor penaliza compania fără să își îndeplinească și obligațiile, respectiv realizarea infrastructurii necesare exportului.

Potrivit acestuia, o serie de angajamente ale părții române, care au fost asumate de către Primăria Craiova, nu au fost realizate, printre acestea numărându-se un drum expres care să lege Craiova de sistemul de autostrăzi al Coridorului 4 paneuropean și un drum expres către unul dintre porturile dunărene, fluviul urmând să fie utilizat pentru transportul autoturismelor Ford.

Grupul american a preluat în 2007, de la stat, compania Automobile Craiova, iar conform contractului de privatizare avea obligația să realizeze până la 19 martie 2012 investiții tehnologice și de mediu de 675 milioane euro și un volum de autovehicule de aproximativ 250.000 unități.

Ford și Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului au încheiat în luna martie un act adițional la contractul de privatizare a Automobile Craiova, potrivit căruia constructorul auto va produce un număr de mașini mult mai redus față de cel asumat, va plăti penalități și va renunța la un ajutor de stat pentru formarea profesională a angajaților.