Impozitul forfetar de 15.000 – 24.000 de lei pentru spălătorie, vulcanizare sau service de 200 mp

Publicat: 13 09. 2013, 17:44
Actualizat: 29 07. 2014, 20:41

O spălătorie auto, o vulcanizare sau un service auto cu o suprafață de circa 200 metri pătrați vor plăti anual, începând din 2014, un impozit forfetar de 18.000 lei, 14.400 de lei și 24.000 de lei, potrivit formulei de calcul pe care o propune Guvernul.

Proiectul de lege privind impozitul forfetar stabilește pentru unitățile de servicii din segmentul auto un impozit care se va calcula în principal în funcție de suprafață de desfășurare a activității, care se va înmulți cu un coeficient de activitate, mai mic pentru vulcanizări și spălătorii și în creștere pentru service-uri, în raport de ce operațiuni acoperă.

Impozitul forfetar anual va fi calculat prin înmulțirea coeficientului specific activității cu suprafața unității și cu 12. Guvernul a propus un coeficient de 6 pentru vulcanizări auto, 7,5 pentru spălătorii auto, 8 pentru vopsitorii, 9 pentru tinichigerie auto și 10 pentru mecanică auto sau ITP.

În cazul unui service care acoperă și operațiunile de mecanică și ITP, și are o suprafață de 500 de metri pătrați, impozitul anual va fi de 60.000 de lei (aproape 14.000 de euro). O vopsitorie cu aceleași dimensiuni va achita 48.000 de lei, iar o tinichigerie va plăti impozit de 54.000 de lei

Pentru un service complet echipat de 1.000 de metri, impozitul anual este de 120.000 de lei (aproape 30.000 de euro).

O spălătorie auto de 500 de metri va datora anual un impozit forfetar de 45.000 de lei, în timp ce o vulcanizare cu o suprafață similară va achita 36.000 de lei.

Impozitul a fost stabilit pe baza datelor privind încasările obținute din impozitul pe profit în 2011 de la cei 10.075 contribuabili înregistrați cu cod CAEN 4.520 – Întreținerea și repeararea autovehiculelor. Potrivit Guvernului, doar 2.876 de astfel de unități au raportat profit în 2011 și au plătit cumulat o sumă de 32,68 milioane lei.

Din calcule rezultă un impozit mediu achitat de 11.401 de lei pe firme plătitoare, sau de 3.250 lei raportat la cele 10.075 unități active.

Impozitul forfetar, prin care se înlocuiește cota de 16% pe profit sau de 3% pe cifra de afaceri cu o sumă fixă, se va aplica de la 1 ianuarie 2014, potrivit unui proiect de lege discutat în primă lectură miercuri în Guvern și care va fi trimis Parlamentului spre adoptare în regim de urgență.

Surse guvernamentale au declarat agenției MEDIAFAX că proiectul de lege nu a putut fi adoptat, miercuri, deoarece nu primise toate avizele necesare, și va fi aprobat de Guvern săptămâna viitoare, pentru a fi apoi dezbătut în regim de urgență în legislativ.