În mandatul lui Nazare, MTI a lansat licitații de 850 milioane de euro pentru 100 km de autostrăzi

Publicat: 07 05. 2012, 17:14
Actualizat: 22 08. 2013, 14:07

Ministerul Transporturilor a încheiat în mandatul lui Alexandru Nazare, perioada februarie-mai, contracte de 183 milioane euro din fonduri europene pentru modernizarea infrastructurii feroviare și a lansat licitații de 850 milioane euro pentru construcția a patru tronsoane de autostradă (97,5 km), scrie Mediafax.

Cele mai importante proiecte semnate din domeniul feroviar sunt reabilitarea sectorului de cale ferată Micăsasa­‐Coșlariu de pe tronsonul Coșlariu-Sighișoara, dar și modernizarea gărilor din Reșița și Slatina, se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.

Licitațiile pentru construcția de autostrăzi vizează trei tronsoane din autostrada Lugoj-Dumbrava, în lungime de 71,8 kilometri și lotul al doilea al autostrăzii Timișoara-Lugoj (25,6 km).

Totodată, MTI a lansat licitatia pentru angajarea firmei care va face selectia managerilor privați pentru CFR SA, CFR Călători, Electrificare CFR și Tarom, a făcut conversia în acțiuni a datoriilor istorice de 3,9 miliarde lei ale CFR SA, și a continuat procesul de privatizare pentrtu Tarom și CFR Marfă.
În domeniul infrastructurii rutiere, ministerul a încheiat contracte pentru construcția lotului trei al centurii Brașov, Mihăilești și Tecuci, a inițiat licitația pentru revizuirea studiului de fezabilitate și consultanță pentru proiectul de construcția în regim de concesiune a autostrăzii Comarnic-Brașov.

De asemenea, pentru tronsonul Sibiu-­Pitești (ultimul din coridorul IV rutier), a fost lansată licitația pentru revizuirea studiului de fezabilitate și pregătirea cererii de finanțare din fonduri europene nerambursabile, astfel încât anul viitor CNADNR să poată contracta lucrările de execuție.

Referitor la absorbția fondurilor europene, instituția a obținut aprobarea CE pentru proiecte în domeniul feroviar de aproximativ 900 milioane euro, care vizează moderniarea tronsonului Frontieră-­Curtici-­Arad km 614 și Simeria-­Coșlariu, aprobarea tehnică a serviciilor Comisiei Europene pentru autostrada Timișoara-Lugoj, unde finanțarea europeană este de peste 200 milioane euro, și a semnat contractul de modernizare din fonduri europene a aeroportului Mihail Kogălniceanu Constanța (40 milioane euro).

„Plățile către beneficiari pe proiectele finanțate cu fonduri nerambursabile au ajuns la aproape 800 milioane euro, din care 347 milioane euro rambursați efectiv. În luna februarie a acestui an au fost rambursați de la Comisia Europeană 125 milioane de euro pentru plățile făcute în cadrul Programului Operațional Sectorial Transporturi”, se arată în comunicatul MTI.

La finele anului trecut, nivelul rambursărilor a fost de 330 milioane euro.

Premierul desemnat Victor Ponta l-a propus pentru preluarea mandatului de ministru al Transporturilor pe Ovidiu Silaghi, care luni a primit avizul comisiilor parlamentare.