INS a corectat creșterea PIB pe 2013 de la 3,5% la 3,4%. Ce alte corecții anunță Institutul Național de Statistică

Publicat: 23 12. 2014, 18:49

„Produsul intern brut estimat pentru anul 2013 – date semidefinitive – a fost de 637,58 miliarde lei prețuri curente, în creștere – în termeni reali – cu 3,4% față de anul 2012. Comparativ cu varianta provizorie, în varianta semidefinitivă, Produsul intern brut nominal estimat pentru anul 2013 s-a diminuat cu 0,3%”, se arată într-un comunicat al Institutului Național de Statistică (INS).

Cele mai importante modificări ale contribuției la creșterea PIB în 2013, între cele două estimări, au fost consemnate în industrie, de la +5,6% la +0,9%, ca urmare a reducerii volumului de activitate cu 19,2 puncte procentuale (de la 123% la 103,8%), precum și în comerțul cu amănuntul și ridicata, repararea autovehiculelor și motocicletelor; transport și depozitare; hoteluri și restaurante, de la -5,7% la -1,1%, după un avans al volumului de activitate cu 26,4 puncte procentuale (de la 67,4% la 93,8%).

Sectorul intermedierilor financiare și asigurărilor și-a modificat contribuția la creșterea PIB de la -0,3% la +0,2%, ca urmare a modificării volumului de activitate cu +16,4 puncte (de la 88,6% la 105,0%), tranzacțiile imobiliare au consemnat un avans de la -0,1% la +0,5%, după un volum de activitate mai mare cu 6,8 puncte (de la 98,9% la 105,7%).

Pe de altă parte, activitățile profesionale, științifice și tehnice, activitățile de servicii administrative și cele de servicii suport și-au redus contribuția de la 1,5% la 0,7%, în urma scăderii volumului de activitate cu -14,5 puncte procentuale (de la 129,2% la 114,7%), iar administrația publică și apărarea, asigurările sociale din sistemul public, învățământul, sănătatea și asistența socială au consemnat și ele o diminuare a contribuției, ca urmare a modificării volumului de activitate cu -8,3 puncte (de la 108,4% la 100,1%).

De asemenea, modificări față de datele provizorii în ceea ce privește contribuția la creșterea PIB s-au înregistrat la capitolul „Cheltuiala pentru consumul final al administrațiilor publice”, de la -0,3% la -0,7%, ca urmare a reducerii volumului său cu 3,2 puncte procentuale (de la 98,4% la 95,2%), precum și la formarea brută de capital fix, de la -0,9% la -2,2%, în urma diminuării volumului 4,7 puncte (de la 96,8% la 92,1%). Pe de altă parte, variația stocurilor a devenit pozitivă, de la -0,3% la +1,3%.