Irinel Columbeanu: „Turbocim nu este în faliment, iar conturile nu sunt blocate”

Publicat: 18 10. 2012, 14:05
Actualizat: 20 03. 2019, 17:11

Omul de afaceri Irinel Columbeanu susține că informațiile apărute în presă conform cărora conturile sale bancare ar fi blocate din cauza unei datorii către stat, în valoare de 100.000 de lei, pe care nu a achitat-o pentru o firmă pe care o deține în Târgu Cărbunești, județul Gorj, ar fi false.

„Sunt niște neadevăruri. Firma nu este în faliment și nu a fost niciodată în faliment”, a declarat pentru gândul Irinel Columbeanu. „O să vedem cine a luat informațiile și de unde”, afirmă acesta susținând că firma despre care s-ar vorbi ar fi Turbocim SRL.

Firma în cauză a fost înregistrată în anul 2006 și are ca domeniu de activitate fabricarea produselor din ipsos pentru construcții. Dacă în anul 2007, la Turbocim SRL lucrau 148 de persoane, pe parcursul următorilor ani numărul acestora a scăzut ajungând în 2011 la doar cinci angajați.

Potrivit datelor Ministerului Finanțelor Publice, în 2011, Turbocim SRL avea datorii totale de 29.251.990 de lei, creanțe de 19.417 lei și venituri totale de aproape 248.000 de lei.

Pierderea netă înregistrată în același an a fost de 1,58 de milioane de lei, iar cheltuielile totale ale firmei lui Irinel Columbeanu au fost de peste 1,83 milioane de lei.

Conform datelor Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), în luna iunie a acestui an, Turbocim SRL înregistra datorii de 137.561 de lei. Astfel, firma omului de afaceri Irinel Columbeanu trebuia să achite 43.300 de lei la bugetul de stat, avea datorii de 73.298 de lei la bugetul de asigurări sociale, restanțe de 699 de lei la bugetul asigurărilor pentru șomaj și alte 20.264 de lei restanțe la bugetul asigurărilor de sănătate.