Isărescu explică de ce leul nu se apreciază față de principalele valute: „Nu există nicio șansă să se întâmple asta”

Publicat: 09 02. 2017, 13:11

„Întreprinderile românești se confruntă cu o creștere a prețurilor de producție pe fondul scăderii sau stagnării în unele cazuri ale prețurilor de consum, dar și cu o acută lipsă de finanțare”, a spus Isărescu, după prezentarea Raportului trimestrial asupra inflației. El a continuat: „Din acest motiv, chiar dacă de obicei nu facem prognoze pe cursul valutar, trebuie să spun că nu există, chiar deloc nu există, loc pentru apreciere a cursului de schimb”.

Banca Națională a României anticipează, în Raportul asupra inflației, că media scumpirilor va fi doar de 1,7% la sfârșitul acestui an, apoi va urca la 3,4% spre sfârșitul anului viitor, revizuind în jos prognoza pentru 2017 și în sus pe cea pentru 2018.

„Cotațiile materiilor prime își consolidează trendul ascendent. Tendința se continuă și în prezent, dar parcă nu atât de accentuat, iar prețul combustibililor a revenit ca dinamică în teritoriul pozitiv”, a explicat Mugur Isărescu.

Potrivit conducerii BNR, rata anuală a inflației ar putea reveni în teritoriu pozitiv în primul trimestru din acest an, pe fondul epuizării impactului reducerii TVA la 20% în 2016.