Isărescu: Războiul dintre clienți și sistemul bancar trebuie să se încheie

Publicat: 27 11. 2014, 14:44
Actualizat: 27 11. 2014, 22:20

„Suntem într-o perioadă în care sistemul nostru financiar-bancar traversează o accentuată restructurare. Când te restructurezi bineînțeles că e greu să faci o chirurgie adâncă și să alergi. N-are cum să explodeze creditul și nici să crească supernatural, și asta trebuie privită ca o perioadă de relativă normalitate. Bineînțeles că este o perioadă dificilă, de restructurare, de scoatere în afara bilanțului a creditelor neperformante”, a afirmat Isărescu la seminarul „Economia românească între macrostabilitate și microtensiuni”, organizată de Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România (AAFBR) la BNR.

El s-a arătat totuși optimist, pe fondul creșterii înregistrate de creditarea în lei, în contrapartidă cu finanțarea în valută, care s-a redus fără „măsuri administrative”.

„Eu sunt pozitiv aici, nu numai pentru că vedem cum crește creditul în lei, scăpăm de acea povară îngrozitoare cu care am plecat la drum, obsesia pentru valută, încrederea în moneda națională. Creditul în valută, care ne-a subminat politica monetară, ponderea lui scade fără măsuri administrative, ci pentru că urcă ponderea cealaltă, iar el să rămână acolo unde nu prezintă riscuri”, a spus șeful BNR.

Guvernatorul apreciază că sistemul bancar trebuie înțeles pentru perioada „nu ușoară” pe care o traversează și, de asemenea, îndrumat și ajutat pentru a se apropia de clienți.

„Acest război între clienți și sistemul bancar, cu acuze reciproce, trebuie pur și simplu încheiat. Și băncile trebuie să înțeleagă că au limite în a-și câștiga venituri din altceva, din comisioane, comisioane care s-au dezvoltat aproape toate, au ajuns la limită. Fără creditare, nu au din ce să trăiască 40 de bănci. Creditare sănătoasă către corporații, firme sănătoase, care să ducă la o creștere economică sustenabilă”, a punctat Isărescu.

El a aminit cum în trecut a fost finanțat „Dallas”-ul de la Slobozia.

„Eu nu pot să nu vă menționez acest lucru, că sunt veteran și știu discuțiile cu Dallas-ul de la Slobozia. Am văzut atâtea începuturi tumultoase în 25 de ani, cu gândurile cele mai bune și care au dus România pe căi greșite, încât nu pot să nu le menționez”, a mai spus guvernatorul.