Jumătate dintre românii care au împodobit bradul anul acesta au ales unul artificial

Publicat: 28 12. 2012, 21:08
Actualizat: 21 03. 2019, 06:41

Bugetul alocat de cei mai mulți dintre români pentru Crăciun a fost cuprins între 100 și 500 lei, arată un studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie (IRES).

Și în acest an, cei mai mulți dintre români (99%) și-au petrecut Crăciunul în țară, alături de cei dragi, însă cheltuielile de Sărbători au fost ceva mai reduse față de anul anterior. Astfel, peste 40% dintre respondenții sondajului IRES susțin că bugetul alocat Crăciunului din acest an a fost mai mic decât cel din 2011. Totodată, 12% dintre români au precizat că din banii alocați pentru sărbătorile de iarnă nu și-au permis nici măcar strictul necesar, în timp ce alți 27% au recunoscut că au fost nevoiți să renunțe la unele produse din cauza bugetului redus.

Cu toate acestea, doi din zece români și-au planificat anul acesta cheltuieli de până la 1.000 de lei, în timp ce 6% dintre respondenți au alocat pentru Sărbători un buget de până la 1.500 de lei. Totuși, 17% dintre participanții la studiu spun că au cheltuit pentru Crăciunul din acest an sub 100 de lei.

Românii dau vina pe criză pentru bugetul redus de Crăciun

Peste jumătate dintre români (57%) consideră că actuala criza economică le-a afectat mult (28%) și foarte mult (29%) modul în care petrec Crăciunul. 14% susțin că nu sunt afectați deloc în această privință, iar unu din trei români se declară puțin afectat de criza economică atunci când vine vorba de Crăciun.

În ceea ce privește meniul pentru sărbătorile de iarnă, 86% dintre români au precizat că au consumat carne de porc, 10% au spus că nu au făcut asta, iar 3% au mărturisit că și-ar fi dorit să consume carne de porc, dar nu le-a permis bugetul.

Mai mult de jumătate dintre români spun că au tăiat porc, în timp ce unul din patru români a preferat să își cumpăre carnea din măcelării.

Jumătate dintre români au mers anul acesta la colindat

Românii s-au arătat și în acest an fideli tradițiilor de Crăciun. Astfel, 81% dintre respondenți și-au îmbodobit bradul, jumătate dintre ei optând pentru un brad artificial. Roșul a rămas culoarea-„vedetă” în ceea ce privește decorațiunile de Sărbători, mai reiese din studiu IRES.

Majoritatea respondenților consideră că tradițiile de Crăciun sunt importante sau foarte importante. Cei mai mulți dintre respondenți au precizat că au ascultat colinde în această perioadă, însă doar jumătate dintre ei au fost la rândul lor la colindat.

Dintre cei aproape 90% dintre participanții la studiu care s-au declarat persoane religioase, 28% au ținut în acest an post, iar 34% s-au spovedit înainte de Crăciun.