Le Figaro: România, noul Eldorado pentru cumpărarea terenurilor agricole

Publicat: 29 04. 2013, 13:24
Actualizat: 31 07. 2014, 14:38

România a devenit o țintă atractivă în materie de terenuri agricole, fiind denumită sugestiv de publicația franceză Le Figaro „Eldorado”. Printre avantajele oferite de România investitorilor străini, mai scrie sursa, se numără calitatea solului, prețuri foarte bune și posibilitatea de a obține ajutoare

Potrivit statisticilor citate de francezi, România este a cincea țară din Uniunea Europeană ca suprafață agricolă. Deși există o lege prin care se interzice achiziționarea terenurilor de către străini, aproximativ 6% din suprafețele arabile ale statului român sunt exploatate de Rabobank, Generali și ASI Europe Gmbh.

„Pentru a evita legea, acești investitori internaționali creează o firmă, fapt ce le oferă dreptul de a cumpăra sau închiria terenuri agricole pentru a le exploata ulterior”, a explicat coordonatoarea Eco Ruralis, Stéphanie Roth.

Mai mult, specialiștii au lăudat nu doar prețurile avantajoase, ci și calitatea suprafețelor arabile din România.

„Terenurile cultivabile reprezintă noul aur pentru investitorii internaționali. Circa 60% din terenurile arabile cultivate sunt compuse din cernoziom, pământul negru, bun unde este ușor să îți dublezi randamentul. Salariul minim este la nivelul a 160 de euro pe lună și poate ajunge la 200 de euro cu orele suplimentare”, a declarat Attila Szocs, inginer agronom responsabil cu Politica Agricolă Comună (PAC) în cadrul Eco Ruralis România.