Măcel pe Bursa de la București după pierderea banilor din PNRR. Investitorii au înregistrat pierderi fără precedent: 20 de miliarde de lei într-o singură zi
Bursa de Valori București (BVB) a fost lovită de una dintre cele mai severe corecții din ultimii ani, chiar în ziua în care România a ajuns la termenul-limită pentru reformele asumate prin PNRR. Indicele BET a pierdut 3,61% până la 33.743 de puncte, cea mai puternică scădere într-o singură ședință de la 5 august 2024, când expira un alt termen stabilit de Comisia Europeană pentru adoptarea reformelor legate de fondurile de redresare. De asemenea, capitalizarea companiilor de pe piața principală s-a prăbușit cu 20,2 miliarde de lei într-o singură zi, până la 697 de miliarde de lei. În timp ce premierul demis, Ilie Bolojan, a confirmat pierderea celor 770 de milioane de euro din fondurile europene, piața de capital a reacționat puternic la noul eșec al României în relația cu Bruxelles-ul.
Măcel pe Bursa de Valori București. Toți indicii au închis pe roșu
Bursa de Valori de la București (BVB) a închis pe roșu ședința de luni, 31 august, după ce România a ratat termenul limită pentru mai multe reforme asumate prin PNRR. Statul pierde astfel 770 de milioane de euro din fondurile europene de redresare, după ce criza politică a blocat legile cerute de Bruxelles pentru salarizarea în sectorul public și pentru companiile de stat cu pierderi, scrie Ziarul Financiar.
Amploarea vânzărilor s-a văzut atât în evoluția indicilor, cât și în volumul tranzacțiilor. Pe piața principală au fost înregistrate 206 milioane de lei și 25.832 de tranzacții, față de 82,3 milioane de lei și 13.598 de tranzacții în ședința precedentă. Indicele BET, principalul indice al Bursei de la București, a închis ședința de luni la 33.743 de puncte, cu 3,61%. De asemenea, companiile mari din indicele BET au înregistrat scăderi semnificative, ceea ce a tras puternic în jos valoarea totală a pieței. Romgaz a pierdut 10,4% până la 16,80 lei, iar Transelectrica 8,9% până la 89,10 lei.
Sursa: Bursa de Valori București
De altfel, toți inidicii Bursei de Valori au închis ședința pe roșu. Pe lângă indicele BET, indicele BET-TR a ajuns la 81.319,79 de puncte, cu 3,61% pe minus, BET-FI la 112.097,46 de puncte, în scădere cu 2,34%, BET-NG la 2.571,44, -3,98%, BET-XT la 2.907,15, -3,46%, BET-BK la 6.508,42, -2,81%, BETAeRO cu 1.041,89 puncte, -3,57% și ROTX cu 76.052,02 puncte, adică o scădere de 3,67%.
Sursa: Bursa de Valori București
Cronologia: Romania a pierdut banii din PNRR – președintele dă vina pe partide – partidele dau vina unele pe altele
Nicușor Dan a anunțat că România a pierdut 770 de milioane de euro din PNRR
În spatele măcelului de la Bursa de Valori București se află un nou eșec al României în absorbția fondurilor din PNRR. Termenul-limită pentru reforma salarizării bugetarilor a expirat, iar România pierde definitiv 770 de milioane de euro, suma aferentă jalonului care nu a fost îndeplinit la timp. Președintele Nicușor Dan a anunțat încă din 26 august că PSD, PNL, USR și UDMR nu au reușit să ajungă la un consens politic și social privind noua lege a salarizării.
„Începând cu luna mai, Administrația Prezidențială a mediat o discuție între PSD, PNL, USR și UDMR pe tema legii salarizării. Din păcate, în ciuda negocierilor intense din ultimele luni, cele patru partide nu au ajuns la un consens politic și social asupra legii.
Această reformă esențială pentru întregul sistem bugetar nu ar fi trebuit să fie amânată ani la rând, începând din 2022. Am ajuns astfel ca un subiect atât de complicat și cu implicații sociale și economice majore să fie dezbătut sub o uriașă presiune a timpului. Trebuie să remarc totuși disponibilitatea la dialog a partidelor și a echipelor ministeriale, care au desfășurat o muncă intensă”, a transmis Nicușor Dan.
Șeful statului a transmis că partidele și-au respectat angajamentul de a nu depune separat un proiect privind legea salarizării în Parlament, acceptând astfel, în baza acordului politic, pierderea celor 770 de milioane de euro aferente acestui jalon din PNRR.
„De asemenea, trebuie remarcat faptul că partidele și-au respectat angajamentul de a nu depune separat un proiect al legii în Parlament, asumându-și împreună, conform acordului politic, pierderea celor 770 de milioane de euro aferente acestui jalon PNRR. Cel mai important, partidele și-au asumat necesitatea adoptării legii până la sfârșitul acestui an și respectarea, prin viitoarea lege a salarizării, a anvelopei salariale agreate cu Comisia Europeană”.
PSD și PNL au început să-și paseze responsabilitatea
Pierderea celor 770 de milioane de euro din PNRR a declanșat un nou schimb de acuzații între partidele din fosta coaliție de guvernare. PSD a susținut că responsabilitatea pentru eșecul reformei salarizării aparține liberalilor, în timp ce PNL a transmis că social-democrații au blocat adoptarea legii înainte de expirarea termenului impus de Comisia Europeană.
„PSD condamnă fuga PNL de a-şi asuma responsabilitatea pentru eşecul legii salarizării. Bolojan, Pîslaru şi PNL trebuie să răspundă toţi politic pentru această nereuşită costisitoare pentru bugetul României. Ei trebuie să explice românilor de ce luni întregi au ţinut proiectul de lege la secret, de ce nu s-au consultat cu nimeni, de ce nu au căutat consensul cu sindicatele şi de ce au adus astfel România în situaţia de a pierde 770 de milioane de euro din PNRR!”, a transmis PSD, într-un comunicat de presă.
Social-democraţii au acuzat că „au făcut totul la secret, doar ţinând cont de propria agendă politică, fără să ţină cont de realităţile din România şi acum dau vina pe alţii că nu susţin o lege proastă, o lege respinsă de toată lumea şi a cărei aplicare ar produce convulsii sociale, instabilitate, blocaje instituţionale şi pierderi uriaşe pentru cetăţeni şi pentru economie!”
Acuzațiile PNL: „PSD a înșelat cetățenii”
Liberalii au acuzat PSD că blochează cu bună ştiinţă adoptarea Legii salarizării unitare, iar România e în pericol iminent de a pierde aproximativ 770 de milioane de euro. PNL susține că blocarea legii ar avea trei consecințe majore: menținerea inechităților salariale pentru sute de mii de angajați din sectorul public, pierderea fondurilor europene aferente jalonului și perpetuarea unor promisiuni salariale fără acoperire bugetară.
Bolojan susține că Guvernul nu poartă nicio responsabilitate
Premierul demis Ilie Bolojan a declarat că luni este ziua în care PNRR se finalizează pentru România, el precizând că pierdem 770 de milioane de euro, pentru legea salarizării şi până în 100 de milioane de euro, pentru jalonul decarbonizării. El a subliniat că Guvernul pe care îl reprezintă n-are nicio responsabilitate şi a menţionat că, deşi a făcut tot posibilul în această perioadă, să găsească o formulă de consens prin care aceste reforme mari să fie adoptate, nu s-a reuşit acest lucru.
„Putem să spunem că, pe ultima sută de metri, am pierdut două sume, dintre care una este foarte importantă, este vorba de 770 milioane de euro, care reprezintă contravaloanea jalonului din PNRR, care nu a fost îndeplinit, aşa cum ştiţi, deşi am făcut tot posibilul în această perioadă, să găsim o formulă de consens prin care aceste reforme mari să fie adoptate, nu s-a reuşit trecerea legii salarizării şi guvernul pe care îl reprezint n-are nicio responsabilitate pe această temă. Am făcut tot ce a fost posibil ca să-l trecem. Din păcate, nu s-a dorit acest lucru.
Sursa foto: Mediafax
Deşi am avut sume importante din bani europeni pentru a înlocui centralele pe cărbune pe care România s-a angajat să le închidă ca efect al poluării şi al unei funcţionări energofage, pentru că n-am finalizat centrala de la Craiova şi pentru că nu puteam să lăsăm un oraş fără încăzire pe perioada de iarnă, de asemenea pentru că în Valea Jiului n-am înlocuit niciun grup energetic cu grupuri pe gaz sau cu alte formule de fotovoltaic sau de stocare”, a spus Ilie Bolojan”.