Adevărul despre pepenii verzi cu miez galben: naturali sau făcuți în laborator?

Publicat: 01 08. 2026, 08:00

Pepene cu miez galben. Pepenele cu miez galben a devenit o investiție profitabilă pentru fermierul Nicolae Paraschiv, în vârstă de 50 de ani, din Slobozia.

El cultivă pepeni de vreo două decenii, scrie Realitatea.net, iar de curând a investit în harbuzul cu miez galben.

 Loading ...

Cultura nu l-a dezamăgit nicicum, iar cererea este în continuă creștere. Fermierul a descoperit că hibridul său este foarte bun pentru diabetici!

Aventura a început acum 20 de ani, când Nicolae a cultiva primele plante de pepene ca un hobby agricol.

În scurt timp, pasiunea a devenit o afacere bănoasă.

De ce este recomandat pepenele cu miez galben pentru diabetici?

„Mă ocup de pepeni de vreo 20 de ani. După Revoluție, la vreo 6-7 ani am început să pun lubeniță. Inițial a fost un hobby până când a devenit afacere. Ne-am chinuit, am cumpărat tot mai mult pământ și altceva ce să pui, dacă nu pepeni? Eu nu m-am gândit să cultiv pepene cu miez galben, în schimb piața „s-a gândit”. Ei au vrut să vină și cu altceva pe piață”, a spus ialomițeanul.

Hibridul Janosek: Cum a apărut pepenele cu miez galben?

Omul nu se aștepta ca hibridul Janosek, cel ales de el, să dea asemenea randament, mai ales pentru diabetici, deoarece are un conținut scăzut de zaharoză.

„Pepenele cu miez galben pe care îl pun eu nu prea e dulce. Unii spun că e bun și pentru cei care au diabet, pentru că nu are foarte multă zaharoză în el și este foarte bun. Am prieteni care aveau rude cu diabet și mi-au zis să le dau și lor, pentru că au auzit că este foarte bun. Au mâncat și nu au avut nicio problemă. M-am mirat și eu. Pui un produs și te trezești că îl pot mânca și alții care nu aveau voie să mănânce. Chiar a fost o surpriză și pentru mine când am auzit”, a mai spus ialomițeanul.