Succesiune gratuită în procesul de înregistrare sistematică a proprietăților
Înregistrarea sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară este gratuită pentru deținători. Aceștia beneficiază și de dezbaterea gratuită a succesiunilor. Tot ce trebuie să facă moștenitorii este să se prezinte atunci când sunt chemați de notar.
De ce este importantă dezbaterea gratuită a succesiunilor
În zonele rurale este des întâlnită situația în care moștenitorii nu întreprind demersurile legale pentru deschiderea succesiunii. Acest fapt are mai multe cauze, precum lipsa resurselor financiare sau absența moștenitorilor care, de cele mai multe ori, au domiciliul în alt județ decât cel al domiciliului defunctului sau sunt plecați din țară.
Cum se realizează succesiunea gratuită
Succesiunea gratuită în cadrul procesului de înregistrare sistematică a proprietăților este un demers realizat de primărie, prin secretarul instituției, care sesizează Camera Notarilor Publici în vederea deschiderii procedurii de dezbatere a succesiunii.
În vederea sesizării camerei notarilor publici pentru imobilele care au făcut obiectul înregistrării sistematice și au fost înregistrate în cartea funciară pe numele defunctului, oficiul de cadastru și publicitate imobiliară transmite primăriei, în a cărei rază se află imobilul sau celei de la ultimul domiciliu al defunctului, un centralizator care cuprinde mențiuni despre datele de identificare ale defuncților, datele de identificare ale imobilului, un extras de carte funciară pentru informare, precum și copii ale actelor de proprietate ale defunctului, colectate în cadrul lucrării de înregistrare sistematică.
Secretarul primăriei întocmește sesizarea pentru deschiderea procedurii succesorale, care conține date (din registrele fiscal și agricol) referitoare la proprietarul decedat, bunurile acestuia, eventuale sarcini succesorale, date ale posibililor moștenitori, precum și certificatul de deces, în copie sau un extras de uz oficial de la registrul de stare civilă.
Sesizarea de deschidere a succesiunii se trimite la Camera Notarilor Publici care repartizează sesizarea la notarul public competent, iar acesta face toate demersurile necesare dezbaterii succesiunii. Costurile sunt decontate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) din fondurile proprii.
Până când este gratuită succesiunea
Indiferent de data la care primăria sesizează Camera Notarilor Publici pentru dezbaterea succesiunii, decontarea de către ANCPI a certificatelor de moştenitor se poate face doar dacă acestea au fost eliberate în termen de doi ani de la sesizare. În cazul în care procedura succesorală se finalizează peste acest termen, onorariul este suportat de moştenitori.
Moștenitorii al căror certificat este eliberat până la finalizarea procesului de înregistrare sistematică beneficiază de gratuitate pentru succesiune dar și la deschiderea cărților funciare. În cazul în care certificatele de moștenitor sunt eliberate după termenul de doi ani, iar procesul de înregistrare a proprietăților a fost finalizat, moștenitorii vor solicita înscrierea în cartea funciară cu achitarea tarifelor prevăzute de lege.
În consecință, este important ca moștenitorii să se prezinte când sunt citați de notar pentru a beneficia de gratuitatea succesiunii.
ANCPI beneficiază de fonduri europene pentru cadastrarea a 660 de comune, derulând Faza II a Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, cofinanțat prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PoCIDIF) 2021–2027, care vizează înregistrarea gratuită a peste 5,7 milioane de hectare. Proiectul continuă investițiile demarate inițial prin Programul Operațional Regional (POR) 2014–2020.
Află mai multe informații pe: https://www.ancpi.ro/pnccf/stadiu-lucrarilor.html
FĂ PASUL CEL MARE CĂTRE ÎNREGISTRARE!
PENTRU PROPRIETATEA TA.
Proiect cofinanțat de Uniunea Europeană, prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021-2027 (PoCIDIF).