Mănescu nu vrea autostrada Iași-Tg.Mureș: „Suntem oameni serioși, nu ne jucăm cu autostrăzile”

Publicat: 27 09. 2013, 13:07
Actualizat: 27 09. 2013, 13:07

Proiectul autostrăzii Iași – Târgu Mureș, alocat fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu, va fi transmis Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură după divizarea CNADNR, afirmă noul șef de la Transporturi, Ramona Mănescu, care declară: „Nu ne jucăm cu autostrăzile”.

„Dacă autostrăzile merg la domnul Șova, și această autostradă trebuie să meargă tot la domnul Șova, pentru că nu putem să facem o autostradă aici, o autostradă acolo, nu ne împărțim jucăriile între noi. Suntem oameni serioși, nu ne jucăm cu autostrăzile. Dacă Ministerul Transporturilor poate face o autostradă, atunci poate să le facă pe toate. La fel cum dacă domnul Șova face toate autostrăzile, o poate face și pe aceasta. Dacă tot facem o delimitare, aceasta să fie foarte clară de la început”, a declarat Mănescu agenției MEDIAFAX.

Fenechiu declara în luna martie că atât el, cât și ministrul delegat pentru proiecte de infrastructură, Dan Șova, își propun să construiască autostrăzi, că măcar unul dintre ei trebuie să le și facă, dar că ar fi bucuros dacă vor exista și alți miniștri care să le realizeze.

În aprilie, Șova afirma că proiectul autostrăzii Iași – Târgu Mureș i-a fost alocat ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, care a susținut că va realiza proiectul în parteneriat public-privat, după ce a fost respins de Guvern pentru costurile prea mari.

Șapte parlamentari PNL din Iași, între care și fostul ministru al Transporturilor, au semnat recent un memoriu inițiat de deputatul PDL Petru Movilă, prin care acesta solicită premierului Victor Ponta includerea proiectului autostrăzii Iași-Târgu Mureș pe lista de priorități a Guvernului, pentru perioada 2014-2020.

Înființarea Autorității Naționale de Autostrăzi, prin divizarea CNADNR, aflată în subordinea lui Șova, nu a fost încă aprobată.
În urma separării, departamentul condus de Șova va gestiona autostrăzile, iar drumurile naționale vor reveni la Transporturi.