MedLife va avea încă două spitale private până în martie

Publicat: 20 01. 2015, 13:58

„Compania a dat deja startul achizițiilor la începutul acestei luni, odată cu preluarea pachetului majoritar de 55% din cadrul grupului de firme Sama și Ultratest. Odată cu finalizarea acestei tranzacții, MedLife devine singurul operator medical din România cu amprentă națională, fiind prezent în toate regiunile istorice ale țării. Ca parte a aceluiași plan de creștere accentuată, MedLife confirmă intenția de a deschide noi unități importante atât în București, cât și în țară (…) MedLife reunește deja un număr de 29 de clinici și 18 laboratoare, iar până la finalul lunii martie a.c. va opera 8 unități spitaliceși cu un număr cumulat de 580 de paturi”, se arată într-un comunicat al MedLife.

De altfel, MedLife a anunțat la finalul anului trecut că are în plan investiții de peste 10 milioane euro în proiecte de tip greenfield și achiziții și o cifră de afaceri de 100 milioane euro.

În ceea ce privește planurile pentru piața de abonamente medicale, MedLife arată că în 2014 a atins un număr de 320.000 de abonați la nivel național, în creștere cu 16,5% față de 2013, depășind 45% cotă de piață. Pentru anul 2015, compania vizează un avans de 20%, dublu față de ritmul de creștere al pieței de profil.

„Creșterea targetului pe segmentul corporare a fost ajutată și ca urmare a deschiderilor din ultimul an, în care am inaugurat trei clinici de mari dimensiuni în Iași, Galați și Constanța, generând o mare presiune pe piața clienților corporate care au filiale și sucursale la nivelul întregii țări. Mai mult, credem că această presiune se va accentua și mai mult în condițiile în care, după achiziția grupului SAMA se va face simțită din ce în ce mai mult prezența, în premieră, a unui furnizor privat de servicii medicale cu amprentă națională, care a atins și cel mai mare număr de clinici proprii în România – 29 de unități (…) Vizăm în continuare o creștere accelerată a portofoliului de abonați în special la nivel regional, unde piața este abia la început și are un potențial mare de creștere”, a declarat Mihai Marcu, președintele CA al MedLife.

Din noiembrie anul trecut, MedLife are un nou corporate manager, Mirela Dogaru, al cărui principalul obiectiv de business este extinderea accelerată a portofoliului de abonați, în special la nivel regional.

MedLife activează pe piața din România din 1996 și acoperă toate zonele de activitate medicală: ambulatoriu, spitale, maternități, laboratoare, farmacii.

În prezent, MedLife își desfășoară activitatea în 13 hyperclinici din București, Timișoara, Brașov, Arad, Galați, Iași și Constanța, 10 laboratoare proprii de analize, 6 spitale în București, Brașov și Arad, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie și unul de Obstetrică-Ginecolgie, 3 maternități în București și în țară, 30 de centre medicale generaliste în București și în țară, 12 centre de excelență cu specializare unică, 7 farmacii proprii reunite sub rețeaua PharmaLife Med și în colaborare cu 135 clinici medicale partenere din toată țară.

Acționarii MedLife sunt familia Marcu – 51%, fondului privat SGAM Eastern Europe, deținut de o subsidiară a grupului Societe Generale – 36,25% și IFC – 12,75%.