Metrorex face noi ACHIZIȚII de trenuri pentru Magistrala 5: Drumul Taberei – Iancului

Publicat: 24 03. 2019, 20:55
Actualizat: 25 03. 2019, 19:50

Obiectul contractului îl constituie furnizarea a 13 trenuri noi de metrou, simulator instruire personal exploatare, set scule speciale (mentenanță trenuri) și serviciile accesorii (transport, asigurare, punerea în funcțiune, asistența tehnica în perioada garanție, instruire personal exploatare, operare trenuri și folosire aplicații software) într-un termen estimat de 42 luni, cu opțiunea de suplimentare (cu maxim 17 trenuri noi), destinate operării pe Magistrala 5 de metrou, tronson Drumul Taberei – Iancului, Secțiunea Râul Doamnei – Eroilor, se arată în anunțul Metrorex.

Potrivit sursei citate, contractul poate fi modificat la solicitarea Metrorex formulată în maxim 84 luni de la semnarea acestuia, prin suplimentarea cu maximum 17 trenuri, același tip, aceleași performanțe tehnice (sau superioare), aceleași condiții contractuale (inclusiv termenele de livrare vor fi similare celor 13 trenuri), cu excepția prețului.

Valoarea estimată (la momentul actual) este de 520.152.545 lei pentru 13 trenuri, respectiv 1.200.352.027,5 lei pentru 30 trenuri.

Termen limită pentru primirea ofertelor este 20 mai 2019.