Ministerul Finanțelor reevaluează peste 200 proiecte finanțate de la buget

Publicat: 14 08. 2012, 16:14
Actualizat: 22 03. 2019, 07:29

 Ministerul Finanțelor a identificat 212 proiecte de investiții finanțate de la bugetul de stat, în valoare totală de 36 miliarde lei, care nu respectă criteriile de eficiență și vor fi reevaluate pentru realizarea de economii aferente anului viitor, a declarat secretarul de stat Liviu Voinea, informează Mediafax.

Guvernul a prezentat Fondului Monetar Internațional și Comisiei Europene o primă evaluare a proiectelor de investiții publice, finanțate exclusiv de la bugetul de stat, pentru o bază de discuții privind proiectul bugetului pe anul viitor.

„Au fost identificate 212 proiecte care nu îndeplinesc cumulativ cinci crtierii de eficiență. Suma totală este de 36 miliarde lei, iar suma rămasă de cheltuit în următorii patru ani este de 31 miliarde lei. 50% dintre aceste proiecte înseamnă 97% din sumă și ne vom concentra pe acestea”, a spus Voinea.

Proiectele vor fi analizate din punct de vedere al stadiului contractelor și al posibilității reducerii sumele alocate, modificării contractelor sau stopării investițiilor la un anumit stadiu.

Potrivit secretarului de stat în Ministerul Finanțelor, proiectele identificate au început de foarte mult timp, necesită încă mai mult de jumătate din sumele alocate sau gradul de execuție pentru prima jumătate a anului este foarte scăzut.

Analiza a fost realizată strict pe indicatorii de alocare eficientă a resurselor, nu pe cei de utilitate socială sau rentabilitate, iar decizia cu privire la fiecare proiect în parte va fi luată în comun cu alte ministere.

Voine a precizat că procesul de reevaluare va continua cu investițiile finanțate de la bugetele locale.

Secretarul de stat a mai precizat că există deja acordul organismelor financiare internaționale pentru înființarea în cadrul Ministerului Finanțelor a unei unități specializate de evaluare a investițiilor publice, iar anul viitor orice proiect de investiție publică va trebui să aibă mai întâi aprobarea acestui minister.