Ministerul Transporturilor va lansa peste 20 de achiziții publice în infrastructură

Publicat: 28 03. 2013, 11:57
Actualizat: 29 07. 2014, 18:56

Ministerul Transporturilor va lansa în lunile aprilie și mai peste 20 de proceduri de achiziții publice în infrastructură, a declarat joi ministrul de resort, Relu Fenechiu.

Fenechiu a afirmat la deschiderea unei expoziții de utilaje și camioane pentru construcții că în următoarea perioadă vor fi disponibile sume importante de bani pentru lucrările de infrastructură, dând ca exemplu proiectele finanțate prin Programul Operațional de Transport, unde până la finele anului 2015 trebuie cheltuite circa 4 miliarde de euro.

Competiția constructorilor locali cu cei străini este „acerbă”, iar din cauza lipsei lucrărilor în ultimii ani firmele de profil nu sunt în prezent „în cea mai fericită situație financiară”, a spus oficialul.

El a cerut băncilor să fie mai „elastice” în ceea ce privește creditarea constructorilor care doresc să cumpere echipamente și utilaje.

Fenechiu speră ca toate firmele care vor să se dezvolte să aibă acces la piața de utilaje și să-și amortizeze cât de repede investițiile.

Ministrul a adăugat că instituția pe care o conduce se va ocupa de toate tipurile de lucrări de infrastructură, inclusiv drumuri naționale și „cel puțin o autostradă”, și că pregătește mai multe proiecte de rezervă, accesate dacă unele inițiative „se vor împiedica”.

Legat de POS-T, Fenechiu a reiterat că a preluat programul în încetare de plăți și presuspendat, astfel că în prezent banii pentru constructorii contractați pentru proiecte POS-T sunt plătiți de la bugetul de stat, iar în prezent nu sunt restanțe față de aceștia.
În prezent este contractată aproape 80% din suma aferentă perioadei 2007-2013, iar până la finele anului se va ajunge la 100%, a arătat ministrul.

El a mai spus că până la mijlocul lunii aprilie Ministerul Transporturilor va finaliza procedurile cerute de CE privind programul POS-T, în intervalul 15-26 aprilie autoritatea de audit va verifica funcționalitatea acestora și până la jumătatea lunii mai va face rapoartele către Bruxelles. Cel târziu la finele lunii iunie ar trebui primită o decizie privind deblocarea programului, a concluzionat Fenechiu.