Ministrul Agriculturii despre brandul de țară: Vrem să ne recâștigăm piața națională

Publicat: 05 04. 2013, 16:30
Actualizat: 02 04. 2019, 21:17
Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, vineri, la Sibiu, că implementarea brandului de țară va duce la creșterea vânzărilor de produse românești, special evidențiate în magazine, obiectivul fiind de "recâștigare a pieței naționale" unde există multe produse din import.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat, vineri, la Sibiu, că implementarea brandului de țară va duce la creșterea vânzărilor de produse românești, special evidențiate în magazine, obiectivul fiind de „recâștigare a pieței naționale” unde există multe produse din import.

Ministrul Daniel Constantin a declarat, vineri, într-o conferință de presă, la Sibiu, că, în perioada următoare, va fi implementat conceptul de brand de țară, care „poate să vorbească mai mult despre produsele românești, decât denumirea de produse tradiționale”, care a existat până acum, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Brandul de țară va fi o chestiune complementară acestui atestat de produs tradițional și toate modificările vor veni să întărească produsul tradițional și marketingul acestuia pe piața internă și internațională. Lucrăm să identificăm sumele în buget ca să creăm acest brand de țară. Trebuie să găsim cel mai potrivit concept”, a spus Constantin, adăugând că, în cel mult o lună și jumătate, vor exista produse românești cu noul brand de țară în magazine.

Constantin a afirmat că „oamenii apreciază produsele românești” și prin aplicarea unui brand de țară vor crește vânzările de astfel de produse.

„Acele standuri din hipermarketuri vor fi branduite cu acest nou concept, mult mai vizibil. Am constatat că oamenii apreciază în momentul în care găsesc în hipermarketurile din România produse românești, mai ales atunci când ele sunt evidențiate mai bine decât sunt în momentul de față. Obiectivul nostru este de a crește procentul de produse românești care se găsesc pe piața românească. Vrem să ne recâștigăm piața națională. Pe zona de legume fructe, în hipermarketuri avem în acest moment doar 40 – 45 la sută produse românești, restul fiind import. Credem că și acest brand poate să ducă la vânzări mai mari de produse românești”, a spus Constantin.

El a declarat că „brandul vorbește despre autenticitatea produselor românești”.

„Sunt recunoscute pe piața internă și externă ca fiind mult mai bune. Românul cred că se va îndrepta cu prioritate către acele produse”, a spus Constantin.

Întrebat dacă creșterea vânzărilor de produse românești va duce și la scăderea prețurilor la aceste produse, ministrul Agriculturii a răspuns că depinde de cerere și ofertă, dar că își dorește ca „prețurile să fie ceva mai jos”.

Ministerul Agriculturii a început procedurile pentru crearea a unui brand de țară pentru produsele alimentare, care va fi promovat atât în România, cât și în străinătate, declara, în 2 aprilie, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

„Am demarat la nivelul ministerului procedura de a realiza un brand de țară pentru toate produsele românești. Vrem să realizăm un parteneriat cu producătorii agricoli, o campanie de promovare a produselor românești, care va fi desfășurată și în România, dar și în afara granițelor”, spunea Constantin.