Ministrul Energiei, anunț mare pentru fermierii români. „Azomureș va da îngrășămite fermierilor în contrul subvențiilor de la stat, pe bază de bonuri valorice”

Publicat: 16 02. 2026, 19:55
Bogdan Ivan, Ministrul Energiei, a anunțat că vor fi oferite ajutoare de până la 50 și 100 de lei, lunar, pentru consumatorii vulnerabili

Combinatul Azomureș, după ce va fi preluat de către compania de stat Romgaz, va da îngrășămite fermierilor români în contul subvențiilor pe suprafațe pe care aceștia le au de încasat de la stat, pe bază de bonuri valorice, a declarat ministrul Energiei, Bogdan Invan, citat de Profit.ro. Azomureș este cel mai mare producător de îngrășăminte chimice și unul dintre cei mai mari consumatori de gaze din țară.

Premierul Ilie Bolojan a primit pe 3 februarie, la Palatul Victoria, o delegație a companiei Ameropa Grains România, care deține combinatul. La întâlnire au participat reprezentanții Romgaz, Aristotel Jude și Răzvan Popescu. Acum, negocierile pentru preluarea Azomureș de către Romgaz sunt în curs, potrivit Guvernului. De asemenea, ministrul Energiei spune că a creat deja un sistem împreună cu ministrul Agriculturii prin care îngrășămintele o să ajungă direct la fermieri.

„Gazul din Marea Neagră, mare parte din el, o să meargă, și îmi doresc asta, în industria din România, în industria petrochimică, iar la Azomureș, împreună cu ministrul Barbu, deja am creat un sistem prin care îngrășămintele or să meargă direct la fermieri. (…) toate subvențiile agricole pe suprafață care trebuie să meargă la fermieri, or să primească niște bonuri valorice, cu care se vor duce la Azomureș la fabrică, or să ia îngrășământul și automat se face decont între Romgaz, care prea activele de la Azomureș, și Ministerul Agriculturii. Mă interesează ca gazele românilor, din subsolul României, să fie aduse în industria din România, altfel nu putem să ne dezvoltăm ca țară”, a spus Bogdan Ivan în Parlament.

Romgaz a anunțat luna trecută că a transmis către Azomureș o scrisoare prin care a informat în raport cu intervalul de preț propus pentru achiziția activelor Azomureș, cu precizarea că, în cazul în care acest interval de preț ar fi acceptat, părțile ar putea intra în negocieri extinse cu privire la termenii și condițiile tranzacției.

„Credem cu tărie că informarea de presă a Azomureș în raport cu Romgaz nu poate conduce la sensibilizare, în sensul acceptării oricărui preț pentru o astfel de tranzacție. Tranzacțiile complexe precum achiziția activelor Azomureș trebuie negociate și fundamentate de Romgaz conform procedurilor corporative și legislației aplicabile, înainte de supunerea unei astfel de tranzacții spre aprobarea organelor corporative competente”, a transmis Romgaz. 

RECOMANDAREA AUTORULUI: