Noul șef al banilor europeni a explicat la Bruxelles cum rezolvă marea problemă a fondurilor UE

Publicat: 16 01. 2013, 19:59
Actualizat: 29 07. 2014, 21:40

Liderul noului minister al Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, s-a întâlnit miercuri, la Bruxelles, cu Johannes Hahn, comisarul european pentru politică regională, informează Guvernul, printr-un comunicat remis gândul.

Cei doi au vorbit despre problema României privind absorbția fondurilor europene și acțiunile pe care Guvernul Ponta II în general și Teodorovici în special trebuie să le întreprindă pentru a rezolva această problemă deosebit de gravă a administrației românești.

Un alt punct de pe agenda de discuție Teodorovici-Hahn au fost măsurile luate de partea română în scopul ridicării presuspendării plăților în cazul Programului Operațional Regional, Programului Operațional Sectorial Transport și Programului Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice, precum și aspecte vizând creșterea capacității administrative și soluții de îmbunătățire a absorbției fondurilor, se mai arată în comunicatul Executivului.

Ministrul român l-a asigurat pe comisar că România privește banii UE drept esențiali pentru realizarea reformelor structurale. Mai mult, i-a transmis Teodorovici lui Hahn, unul dintre obiectivele majore ale programului de guvernare Ponta II fiind recuperarea întârzierilor și creșterea absorbției fondurilor europene la 80%, până la sfârșitul anului 2015. Aceasta, în condițiile în care ministrul Fondurilor Europene moștenește de la predecesorul Leonard Orban o rată de absorbție de 9,72%.

SURSA: MAEur

Pentru a-i demonstra comisarului Hahn angajamentul lui în vederea deblocării tuturor programelor operaționale, Eugen Teodorovici și-a prezentat și planul de acțiuni în această privință, sursa nemenționând, însă, despre ce planuri este vorba.

Într-un interviu acordat gândul în luna octombrie, Johannes Hahn sublinia că la baza problemei pe care România o are cu absorbția fondurilor europene stă lipsa unei conduceri stabile a statului. De asemenea, arăta la acea vreme comisarul, România este un membru suficient de tânăr al Uniunii Europene pentru a putea fi optimiști că va învăța în timp util să atragă și, mai ales, să folosească banii europeni.

„România este un membru foarte tânăr al Uniunii Europene, nu este mereu ușor să te adaptezi standardelor noastre pentru fonduri structurale, de unde și pregătirea necesară pentru angajații români din sectorul public. Situația (absorbției fondurilor, n.red.) se îmbunătățește, însă, desigur, mai încet decât ne-am fi așteptat. Dacă va exista o administrație stabilă, robustă, sunt foarte încrezător că România poate absorbi mai mulți bani pe viitor, ceea ce e absolut necesar să facă”, a declarat austriacul.

„Sunt optimist (că situația se va îmbunătăți, n.red.), nu există alternativă. Trebuie să ai un grad de absorbție cât mai bun, pentru că e în interesul României, al poporului român”, a punctat membrul executivului european.

După întâlnirea cu Johannes Hahn, Teodorovici, însoțit de ministrul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, Mariana Câmpeanu, s-a întâlnit cu Koos Richelle. Richelle este director general pentru ocuparea forței de munca, afaceri sociale și incluziune, oficialii români discutând cu el despre Programul Operațional Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), unde s-au indentificat, de-a lungul timpului, cele mai grave disfuncționalități ale absorbției și folosirii fondurilor europene.