Numărul șomerilor din UE a crescut anul trecut la aproape 26 milioane persoane

Publicat: 01 02. 2013, 13:39
Actualizat: 03 02. 2019, 14:33

În zona euro, numărul șomerilor a urcat cu 1,79 milioane de persoane față de decembrie 2011, la 18,71 milioane, iar rata șomajului în ultima lună a anului trecut a fost de 11,7%.

Cele mai scăzute valori ale indicatorului au fost înregistrate în Austria (4,3%), Germania și Luxemburg (5,3% fiecare), respectiv Olanda (5,8%). La polul opus s-au situat Grecia (26,8%) și Spania (26,1%).

Față de decembrie 2011, rata șomajului a crescut în 20 de stare membre și a scăzut în 7, notează Eurostat.

Șomajul în rândul tinerilor a crescut în decembrie la 23,4% în UE, respectiv 24% în zona euro, față de 22,2% și 21,7% la sfârșitul anului 2011. Germania are cel mai scăzut șomaj în rândul tinerilor (8%), urmată de Austria (8,5%) și Olanda (10%).

În Grecia, 57,6% dintre tinerii aflați în câmpul muncii sunt șomeri, iar în Spania 55,6%.

România a raportat către Eurostat pentru luna decembrie un șomaj de 6,5%, unul dintre cele mai scăzute din UE, în timp ce rata în rândul tinerilor este de 23% și datează din trimestrul al treilea.