OmniTRAX, GFR și asocierea Transferoviar – Donau-Finanz au depus oferte neangajante pentru CFR Marfă

Publicat: 05 06. 2013, 16:41
Actualizat: 28 12. 2014, 04:44

Compania americană OmniTRAX, Grup Feroviar Român (GFR) și asocierea Transferoviar Grup (TFG) și Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria au depus miercuri oferta preliminare și neangajante pentru preluarea CFR Marfă, a declarat agenției Mediafax ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

Începând de joi, 6 iunie, ora 10.00, comisia de privatizare va negocia cu fiecare ofertant.

Pentru participarea la licitația cu ofertă în plic, documentele trebuie depuse până cel târziu în data de 19 iunie, ora 12:00. În ziua următoare, comisia de privatizare va deschide plicurile și va stabili câștigătorul licitației.

Privatizarea CFR Marfă presupune vânzarea a 51% din acțiunile companiei. Licitația pentru privatizarea companiei pornește de la 180 milioane de euro.

OmniTRAX, GFR și asocierea dintre Transferoviar Grup și Donau-Finanz au depus pe 23 mai din nou, documentele pentru precalificarea la privatizarea CFR Marfă, fiind singurii investitori care au participat la proces atât în prima fază, cât și după reluarea acestuia.

Cei trei investitori au depus și anterior documentația de participare, dar nu s-au precalificat pentru etapa următoare.

Ministerul Transporturilor a reluat privatizarea CFR Marfă și a relaxat unele condiții impuse ofertanților, nivelul cifrei de afaceri solicitat fiind redus de cinci ori, de la 100 milioane euro la 20 milioane euro, însă nu a modificat prețul de pornire, de 180 milioane euro, sau termenul de desemnare a câștigătorului.

Privatizarea CFR Marfă reprezintă o precondiție solicitată de experții Fondului Monetar Internațional pentru ca ultima evaluare a acordului început în 2011 să intre în Consiliul Director al instituției internaționale.