OMV critică taxarea corporațiilor din energie cerută de Ursula von der Leyen

Publicat: 15 09. 2022, 19:17
OMV critică taxarea corporațiilor din energie cerută de Ursula von der Leyen / Sursa FOTO: wikimedia.org

OMV nu consideră taxarea corporațiilor din energie, cerută de Ursula von der Leyen, o măsură menită a rezolva criza energetică în care a ajuns omenirea. Din contră, directorul general al grupului austriac este de părere că impactul va fi unul „masiv” asupra pieței.

Alfred Stern, șeful OMV, a declarat joi, 15 septembrie, că taxa la care a făcut referire Ursula von der Leyen are la bază profiturile realizate de corporații în ultimii trei ani, care, însă, nu au fost ani normali.

Șeful OMV: „Vom urmări cu atenție”

În opinia lui Stern, taxarea multinaționalelor care domină piața energiei va avea un impact uriaş asupra OMV şi a celorlalte companii. Cu alte cuvinte, la suprataxarea Bruxellesului, marii jucători vor fi pregătiți să răspundă cu măsuri similare, care pot merge până la majorarea prețului la combustibilii auto.

„Vom urmări cu atenţie acest lucru deoarece poate avea un impact masiv”, a comentat Alfred Stern, prezent joi la o întâlnire cu reprezentanții presei, declarații preluate de publicația austriacă Industrie Magazin. El a adăugat, totodată, că detaliile propunerii Comisiei Europene nu au fost încă publicate, astfel că este dificil de estimat care va fi impactul exact al acestor măsuri.

Totuși, directorul general al OMV consideră că nu este corect să se aibe în vedere profiturile obținute în ultimii trei ani deoarece perioada 2019-2021 a fost marcată de pandemia de coronavirus, iar preţul petrolului a fost la un anumit moment chiar mai mic de 25 de dolari per baril; la fel, și preţul gazelor naturale a coborât uneori până sub 10 euro per megawatt/oră.

„În această perioadă, au fost multe companii de petrol şi gaze care au întâmpinat dificultăţi semnificative” – Alfred Stern, CEO OMV

OMV AG, profiit de 5,56 miliarde euro în prima jumătate a anului

Compania austriacă OMV AG a raportat un profit operaţional de 5,558 miliarde de euro în primele şase luni ale anului 2022. Vorbim despre o creștere a profitului cu 156% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

La baza acestui profit uriaș stă în primul rând majorarea preţurilor la petrol şi gaze naturale.

Totodată, OMVS  cunoscut și o creștere semestrială a cifrei de afaceri cu 124%, ajungând până la 30,621 miliarde de euro. În ceea ce priveşte rezultatele pe trimestrul al doilea, profitul operaţional a atins un nivel record de 2,937 miliarde de euro, mai mult decât dublu (1,299 miliarde de euro în perioada similară a lui 2021). În același timp, vânzările companiei s-au dublat şi ele – 14,79 miliarde de euro!

Reamintim că miercuri, 14 septembrie, Comisia Europeană a propus o contribuţie de solidaritate temporară din profiturile excedentare generate de activităţile corporațiilor care activează în sectoarele petrolier, al gazelor naturale şi al rafinăriilor. Potrivit propunerii C.E, companiile din energie vor plăti o contribuţie de solidaritate de 33% din profiturile pentru anul curent.