Orașul care a descoperit secretul „societății perfecte”

Publicat: 11 07. 2014, 11:40
Actualizat: 21 03. 2019, 03:18

Orice locuitor din Svalbard este obligat să își asigure singur traiul. Orașul – numit după un industriaș american, John Munro Longyear, care l-a fondat în 1906 –  nu are, din cauza condițiilor meteo dificile, un sistem de ajutor social, scrie New York Times.

„Dacă nu ai un loc de muncă nu poți trăi aici”, spune Olsen Ingero, guvernatorul regiunii cu o poliție alcătuite din șase ofițeri.

Persoanele fără un venit stabil sunt deportate, la fel și pensionarii care nu pot aduce dovada unor mijloace de întreținere.

„Acest loc este unul cu totul special”, a comentat primarul socialist Christin Kristoffersen. Deși se bucură de multe dintre facilitățile de care dispune o zonă urbană modernă, cum ar fi un aeroport, internet de mare viteză și chiar un restaurant de lux, orașul nu își permite să asigure măsuri de asistență socială din cauza condițiilor meteo extrem de dificile.

La fel ca șomerii, oamenii străzii nu sunt  bine veniți aici.

Locuitorii sunt obligați să aibă o adresă fixă astfel încât nimeni să nu moară din cauza frigului. Orașul este mai aproape de Polul Nord decât capitala norvegiană Oslo, ninsorile întinzându-se până la jumătatea verii.

Guvernul finanțează o școală și un spital, precum și administrația publică din jurul guvernatorului. Alte fonduri publice se mai îndreaptă sub formă de suvenții către cel mai mare angajator al orașului, o companie de stat, aflată pe pierdere, care se ocupă cu  extracția cărbunilor.

„Nu există niciun sistem de ajutor social în Svalbard. Dacă nu te poți întreține, nu poți rămâne aici”, susține Ingero.

Urmarea acestui lucru este „o societate liniștită și care se supune legilor”, a adăugat guvernatorul.

Criminalitatea este extrem de scăzută. Majoritatea cetățenilor obișnuiesc să-și lase cheile de mașină în contact sau porțile de casă deschise. Majoritatea incidentelor se referă la violențe provocate de consumul excesiv de alcool. Anul trecut, poliția a investigat opt cazuri de încăierări în baruri.

Majoritatea locuitorilor dețin arme de foc pentru a se apăra de urșii polari, cauza numărul unu a violențelor din regiune.

Aceste incidente sunt cele care ocupă primele pagini ale ziarului local. Alte materiale publicate de presa din oraș se referă la prețurile alimentelor. Astfel, dacă în cazul unor produse precum alcool și țigări, prețurile sunt cu mult mai scăzute decât în Norvegia, deoarece accizele sunt mai scăzute, alte produse, cum ar fi laptele, sunt extrem de scumpe. O sticlă de lapte poate ajunge aici la aproape șapte dolari.