PACHETE SPECIALE pentru turiștii care vor „Clubbing în Mamaia”

Publicat: 23 08. 2012, 11:45
Actualizat: 20 03. 2019, 22:07

Hotelierii și proprietarii de cluburi din Mamaia, împreună cu asociațiile turistice de pe litoral, vor lansa de anul viitor pachete speciale de week-end destinate iubitorilor de distracții în cluburi, acestea urmând să fie promovate atât în țară, cât și pe plan extern, informează Mediafax.

„Asociația Litoral lucrează, alături de ANAT și patronatul Mamaia, la un program special – Clubbing în Mamaia – care să fie lansat anul viitor. Profilul stațiunii se îndreaptă tot mai mult spre divertisment”, a declarat agenției Mediafax Corina Martin, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) și al Asociației Litoral-Delta Dunării.

Ea a explicat că vor fi lansate pachete de week-end, la tarife speciale, care vor include două nopți de cazare, mic dejun și vouchere de intrare la mai multe cluburi.

În program vor intra peste 15 hoteluri de patru și cinci stele din Mamaia și o serie de cluburi, care vor fi evaluate și va trebui să se supună mai multor reguli agreate de patronate. Astfel, cluburile vor fi obligate să fie deschise întregul sezon.

Programul va fi promovat atât în țară, cât și pe piețele internaționale, pentru care organizatorii speră să obțină finanțare și de la MDRT, alături de resursele proprii.

„Italia ar fi o țară unde am vrea să promovăm programul, dar ne interesează și țările arabe. Mamaia va fi promovată ca destinație de distracție și în Germania, Anglia și Franța. Vom gândi un fel de produs de city break, cu avioane care să aterizeze pe aeroportul Kogălniceanu”, a mai spus Martin.

Dan Mălușel, coproprietar al clubului The Office din Mamaia, spune că prețurile în cluburile din stațiune sunt mult mai mici decât în cele din Spania, Grecia sau Franța.

„Cu cluburile avem cele mai mari șanse să atragem străinii pe litoral. Majoritatea hotelurilor nu sunt la nivelul celor din străinătate, deci nu îi putem impresiona cu ele. La Mamaia, într-un club, cheltuiala medie de persoană este de 25 de euro”, a spus Mălușel, care a afirmat că în Mamaia sunt 14 cluburi.