Perspectivele economice ale României pentru următoarele șase luni s-au îmbunătățit – ZEW

Publicat: 24 11. 2014, 15:09

România se situează pe locul al treilea în Europa Centrală și de Est în privința perspectivelor economiei locale pentru următoarele șase luni, în urma Austriei, unde percepția analiștilor s-a îmbunătățit cu 9,4 puncte față de octombrie și a Slovaciei (+24,1 puncte), se arată într-un sondaj întocmit de institutul german de cercetare ZEW, în colaborare cu grupul austriac Erste.

În privința situației actuale a economiei României, percepția analiștilor s-a înrăutățit în noiembrie la minus 0,1 puncte, după ce în octombrie indicatorul coborâse cu 7 puncte, la 0 puncte. Cu toate acestea, starea actuală a economiei locale este peste cea a Croației sau Ungariei, unde indicatorul se află la -54,6 puncte, respectiv -20,6 puncte.

Perspectivele bursei de la București s-au înrăutățit în noiembrie, potrivit studiului ZEW, iar indicatorul care măsoară așteptările pentru indicele BET a consemnat un declin de 7,7 puncte, la 42,4 puncte.

În același timp, așteptările pentru evoluția leului s-au îmbunătățit, ajungând la 3,3 puncte, de la 0 puncte în octombrie.

La sondajul pentru luna noiembrie au participat 71 de analiști financiari, dintre care 13 din Turcia. Regiunea Europa Centrală și de Est include, în sondajul ZEW, Bulgaria, Croația, Cehia, Ungaria, Polonia, România, Serbia, Slovacia, Slovenia și Turcia.

Europa Centrală și de Est a înregistrat o îmbunătățire a perspetivelor privind evoluția economiei în următoarele șase luni, indicele regiunii avansând cu 5,5 puncte, la 12,5 puncte, susținut de evoluțiile din Slovacia, Turcia și Cehia. Indicatorul pentru situația actuală a regiunii a coborât cu 22,3 puncte, la -12,6 puncte.

În privința zonei euro, analiștii financiari anticipează o revenire a economiei pe termen scurt, indicatorul urcând cu 10 puncte, la 15,8 puncte.