Ponta: Vrem să introducem un proiect-pilot pentru reducerea TVA la pâine în 2013, nu și la cozonac

Publicat: 16 01. 2013, 13:58
Actualizat: 25 06. 2013, 17:27
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după ședința USL, că intenționează să pună în aplicare un proiect-pilot pentru reducerea TVA la alimentele de bază, în 2013 existând propunerea pentru reducerea taxei în cazul pâinii, dar care să nu se aplice unor produse de panificație precum cozonacul.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după ședința USL, că intenționează să pună în aplicare un proiect-pilot pentru reducerea TVA la alimentele de bază, în 2013 existând propunerea pentru reducerea taxei în cazul pâinii, dar care să nu se aplice unor produse de panificație precum cozonacul.

„Vreau să facem întâi un proiect-pilot, de exemplu la pâine. Vreau să luăm pe tot lanțul de producție să vedem ce înseamnă implicație bugetară, e ca și cum de la 24 la 9 considerăm toți cei 15% neîncasări – asta înseamnă să asigurăm banii din altă parte – și să vedem la sfârșitul anului dacă acest proiect-pilot ne arată că de fapt avem la pâine mai multe facturi emise, mai multe taxe plătite sau nu. Cei de la FMI pe bună dreptate spun «Cine ne garantează că ceea ce spuneți voi, ideea frumoasă, optimistă, că dacă aveți TVA-ul mai mic încasați. Arătați-ne un proiect care a reușit pe această zonă»”, a declarat Ponta.

El a mai precizat că s-a hotărât să aplice această măsură la pâine pentru că este un produs unde este o „uriașă evaziune fiscală”, dar și pentru că este un produs extrem de consumat în România, această măsură având „o anumită semnificație”.

Ponta a precizat că deocamdată există discuții cu ministrul Agriculturii și ministrul de Finanțe pentru punerea în aplicare a măsurii. Premierul a menționat că reducerea TVA la pâine la 9% ar presupune un impact de 150 de milioane de lei asupra bugetului de stat, bani care trebuie asigurați din alte părți ale bugetului de stat.

Prim-ministrul a mai susținut că în acest moment trebuie să se găsească formula în care reducerea să nu se aplice unor produse de panificație precum cozonacul.