Praktiker reia extinderea în România

Publicat: 01 09. 2014, 16:59

Astfel, rețeaua Praktiker ajunge la 28 de magazine la nivel național. Până la sfârșitul anului, retailerul va mai deschide un magazin la Giurgiu.

Ultima deschidere Praktiker a avut loc în 2010, la Botoșani.

În februarie, grupul german Praktiker a vândut operațiunile din România (cele 27 de magazine) firmei Search Chemicals, deținută de Susli, activă în domeniul construcțiilor.

La vremea respectivă, noul proprietar al Praktiker anunța că vrea să relanseze în septembrie brandul, pentru care are drept de folosire nelimitată, și spunea că afacerea a fost gestionată foarte prost de către foștii proprietari, care plăteau anual chirii de 24 milioane de euro pentru spațiile ocupate de 24 de magazine.

Cele mai multe magazine au fost deschise între 2005 și 2008, perioada de boom imobiliar. Afacerile compa­niei de bricolaj, liderul pieței până în 2009 (258 milioane de euro cifră de afaceri), s-au redus în 2012 la jumătate față de maximul atins în 2008 (306 milioane de euro), în timp ce pierderile cumulate în ultimii patru ani s-au ridicat la 48 de milioane de euro.

Recent, compania a anunțat că a încheiat primul semestru cu un profit operațional de 12 milioane lei și că are un plan de extindere cu 18 magazine în următorii doi ani.

Îmbunătățirea rezultatelor financiare anunțată de companie este pusă pe seama optimizării de costuri pe servicii și utilități și renegocierilor care au vizat atât contractele de chirie cu proprietarii, cât și contractele cu furnizorii de marfă și servicii, obținându-se prețuri de achiziție și termene de plată mai bune.

Praktiker concurează pe piața românească cu retaileri precum Ambient, Dedeman, Hornbach, Mr. Bricolage, Kingfisher și Leroy Merlin.

Piața românească a retailului de bricolaj traversează o perioadă dificilă, marcată de retrageri și consolidare.

Grupul britanic Kingfisher a preluat anul trecut, de la grupul francez Besson, magazinele Bricostore din România, care sunt transformate în Brico Depot. Retailerul german Obi a închis toate cele șapte magazine de pe piața românescă, unde a înregistrat pierderi în fiecare dintre ultimii ani începând cu 2008, când a deschis primul magazin.

În același timp, Leroy Merlin va prelua cele 15 magazine bauMax, trnzacția fiind în prezent analizată de Consiliul Concurenței.