Premiul Nobel pentru economie a fost câștigat de americanii Alvin Roth și Lloyd Shapley

Publicat: 15 10. 2012, 14:43
Actualizat: 06 02. 2016, 15:26

Premiul Nobel pentru economie a fost acordat americanilor Alvin E. Roth, de la Universitatea Harvard, și Lloyd S. Shapley, de la Universitatea din California, pentru „teoria alocărilor stabile și practica designului de piață”, a anunțat, luni, Comitetul Nobel.

Printre favoriții la câștigarea premiului pentru economie în acest an s-au aflat americanul Robert Shiller (Universitatea Yale), Kenneth Rogoff (Harvard), Carmen Reinhart (Harvard) și Paul Romer, cunoscut pentru cercetarea asupra diferitelor tipuri de creștere economică.

Valoarea premiului este de 8 milioane de coroane suedeze (1,2 milioane de dolari).

Un grup restrâns de universități americane de elită, Chicago, Columbia, Princeton, Harvard și MIT, se luptă de obicei între ele pentru prestigiosul premiu.

Anul trecut, premiul Nobel pentru economie a fost câștigat de americanii Thomas Sargent și Christopher Sims, pentru progresul înregistrat în cercetarea relațiilor dintre măsurile de politică economică și impactul lor asupra economiei reale.

Premiile anuale pentru realizări notabile în domeniile fizicii, chimiei, medicinei, păcii și literaturii au fost stabilite în testamentul lui Alfred Nobel, care a inventat dinamita, iar primele premii au fost acordate în 1901.

Premiul pentru economie a fost înființat de banca centrală a Suediei în 1968. Printre laureați se numără Milton Friedman, Amartya Sen, James Tobin, Paul Krugman, Robert Solow și Gunnar Myrdal.