Președintele a promulgat legea de ratificare a scrisorii privind avansul BIRD pentru Cartierul Justiției

Publicat: 30 12. 2019, 12:29

„Decret privind promulgarea Legii pentru ratificarea Scrisorii de înțelegere privind avansul pentru pregătirea Proiectului de dezvoltare propus, „Cartierul pentru justiție”, dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnată la Bruxelles la 30 mai 2019 și la București la 6 iunie 2019″, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale cu decretele semnate, luni, de Klaus Iohannis.

Senatul a adoptat, pe 9 decembrie, în calitate de for decizional, proiectul de lege.

Obiectul de reglementare al legii îl reprezintă ratificarea scrisorii de înțelegere privind avansul pentru pregătirea proiectului de dezvoltare propus, „Cartierul pentru justiție”, dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvltare, semnată la Bruxelles la 30 mai 2019 și la București la 6 iunie 2019, în valoare de 2,5 milioane de dolari.

„Ministerul Justiției este desemnat agenție de implementare și, în această calitate, i se deleagă întreaga autoritate și responsabilitate în aplicarea prevederilor Scrisorii de înțelegere privind avansul și în realizarea activităților de pregătirre pentru care s-a contractat avansul. Miniserul Justiției va implementa activitățile aferente avansului prin Direcția de Implementare a proiectelor finanțate din împrumuturi externe”, se arată în textul legii.

Actul normativ mai prevede că Ministerul Finanțelor va încheia cu Ministerul Justiției un acord subsidiar, prin care se vor stabili drepturile și obligațiile părților în aplicarea scrisorii de înțelegere privind avansului.

Totodată, cheltuielile reprezentând echivalentul în lei al valorii avansului vor fi cuprinse în bugetul Ministerului Justiției, în limita sumelor alocate anual cu această destinație de la bugetul de stat.

Executivul a adoptat pe 2 august 2018 un memorandum privind amplasarea Cartierului pentru Justiție pe un teren de aproximativ cinci hectare în centrul Capitalei. În Cartierul pentru Justiție urmează să fie reunite toate instituțiile juridice din București.