Prețurile la iPhone 16 Standard și iPhone 16 Pro Max ar putea exploda din cauza tarifelor impuse de Trump: Acțiunile companiei Apple au scăzut cu 9,3%

Publicat: 04 04. 2025, 16:24
Actualizat: 05 04. 2025, 17:48

iPhone-ul ar putea deveni curând mult mai scump, datorită tarifelor impuse de Donald Trump. Președintele SUA a impus o serie de tarife extinse asupra țărilor din întreaga lume, schimbând drastic peisajul comerțului global.

Produsele de consum, precum iPhone-urile, ar putea fi printre cele mai afectate, au spus analiștii joi. Prețurile ar putea avea creșteri de 30% până la 40% dacă compania ar transfera costurile asupra consumatorilor după noile tarife vamale.

Specialiștii se tem că tarifele lui Trump ar putea declanșa cea mai mare criză economică din ultimii 100 ani

Tarifele SUA anunțate miercuri de Donald Trump au provocat o undă de șoc în întreaga lume. Bursele s-au prăbușit și marile companii au început să realizeze strategii pentru a evita pierderile. Specialiștii vorbesc despre o schimbare majoră în comerțul global așa cum nu s-a mai întâmplat de un secol, de la Marea Depresiune Economică din 1929, potrivit Reuters.

Pe termen scurt, costurile suplimentare provocate de tarifele impuse de americani ar putea fi suportate de clienții din întreaga lume. Afectate ar putea fi toate produsele, începând de la alimente și îmbrăcăminte și terminând cu mașinile și echipamentele sofisticate.

Apple, într-o dilemă dificilă după ce acțiunile companiei au scăzut cu 9,3%

Majoritatea iPhone-urilor sunt încă fabricate în China, care a fost lovită cu un tarif de 54%, potrivit Reuters.  Dacă aceste taxe vor persista, Apple  se va afla într-o dilemă dificilă: să absoarbă costul suplimentar sau să-l transfere asupra clienților.

Acțiunile companiei au scăzut cu 9,3% joi, marcând cea mai slabă zi de la începutul lunii martie 2020 (debutul pandemiei de COVID-19). Apple vinde mai mult de 220 de milioane de iPhone-uri pe an; cele mai mari piețe ale sale includ Statele Unite, China și Europa.

 

Cât ar putea să coste un iPhone 16 standard?

Modelul cel mai ieftin de iPhone 16 a fost lansat în SUA la un preț de 799 de dolari, dar ar putea ajunge să coste până la 1.142 de dolari, potrivit calculelor bazate pe prognozele analiștilor de la Rosenblatt Securities. Ei estimează o creștere de 43% dacă Apple va reuși să transfere acest cost asupra consumatorilor.

Cât va costa un Iphone 16 Pro Max?

Un iPhone 16 Pro Max mai scump, cu un ecran de 6,9 inci și 1 terabyte de stocare, care se vinde în prezent cu 1.599 de dolari, ar putea ajunge la aproape 2.300 de dolari dacă creșterea de 43% ar fi transferată asupra consumatorilor.

Trump a impus tarife pe o gamă largă de importuri chinezești în primul său mandat de președinte, pentru a presiona companiile americane să-și aducă producția înapoi în Statele Unite sau în țări vecine, cum ar fi Mexicul, dar Apple a obținut excepții pentru mai multe produse. De data aceasta, însă, nu au fost acordate excepții.

„Această întreagă poveste cu tarifele pe China se joacă acum complet contrar așteptărilor noastre că Apple, un simbol american, va fi tratată cu mănuși, ca data trecută”, a spus Barton Crockett, analist la Rosenblatt Securities.

„Calculul nostru rapid despre Ziua Eliberării a lui Trump sugerează că acest lucru ar putea dăuna grav companiei Apple…ar putea costa compania până la 40 de miliarde de dolari”, a remarcat Crockett de la Rosenblatt Securities, adăugând că negocierile între Apple, China și Casa Albă sunt necesare.

„Ne este greu să ne imaginăm cum Trump ar putea distruge un simbol american… dar asta pare destul de greu de gestionat”.

 


Sursa Foto: Profimedia

Citește și: iPhone 16, cel mai nou telefon lansat de Apple, are o problemă gravă: Bateria se descarcă mult prea repede