Prințul Edward: Economia României are un mare potențial pentru investitorii britanici

Publicat: 25 06. 2013, 16:45
Actualizat: 31 07. 2014, 15:36

Prințul Edward, conte de Wessex, al treilea copil al Reginei Elisabeta a Marii Britanii, a declarat că economia României are un mare potențial, fiind o țară prietenoasă și apropiată geografic pentru investițiile britanice, informează Mediafax.

„Cred că România are un mare potențial și e foarte bine că experiența britanică poate ajuta la dezvoltarea economiei românești”, a afirmat Prințul Edward, aflat pentru prima oară în România într-o vizită oficială, el participând la lansarea unui portal al comunității de afaceri britanice.
El a precizat că nu cunoaște foarte multe despre România și București, însă a descoperit că țara noastră este foarte bine plasată geografic și prietenoasă cu investitorii britanici.

Prințul Edward a arătat că portalul www.britishbusiness.ro, prin care Ambasada Marii Britanii la București și Camera de Comerț Româno-Britanică doresc atragerea de noi investitori britanici este „o inițiativă inedită și o metodă foarte bună pentru companiile britanice să afle mai multe despre oportunitățile de aici, din România”.

La rândul său, ambasadorul Martin Harris a arătat că România are avantajul de a fi „o țară emergentă în cadrul Pieței Comune”, aflată la trei ore de zbor de Londra, fiind conectată cu ajutorul a șapte zboruri aeriene zilnice, iar investitorii britanici nu trebuie să meargă până în China și India pentru oportunități de a face afaceri.

„Eu cred că 2013 este un an de oportunitate pentru investitorii britanici și pentru economia României. Pentru că avem în această perioadă o stabilitate macroeconomică, o stabilitate politică și eu cred că este un climat din ce în ce mai bun pentru investitorii străini și investitorii britanici. Eu am remarcat un interes mai intens din partea investitorilor britanici”, a afirmat Harris, care a adăugat că de la începutul acestui an peste 27% din investițiile străine în România aparțin firmelor britanice. El a dat și exemplul firmei de bricolaj Kingfisher, care a preluat recent rețeaua de magazine Bricostore din România.

Și președintele Camerei de Comerț Româno-Britanice, Raymond Breden, a spus că pe lângă investitorii britanici de talie prezenți în România, cum ar fi Vodafone sau GlaxoSmithKlin, țara noastră oferă multe oportunități în mai toate sectoarele pentru IMM-urile britanice, iar portalul lansat marți se adresează mai ales acestora.

„IMM-urile au nevoie de informație credibilă și de calitate”, a spus Breden, care a arătat că investitorii britanici mari pot aduce în piața românească și companii de talie mică și medie.

Portalul menționat prezintă informații referitoare la mediul de afaceri din România, o listă a firmelor britanice care sunt deja pe piața din țara noastră, relatări cu povești de succes ale acestora, precum și un film de promovare a economiei românești realizat de Ambasada Marii Britanii și Camera de Comerț Româno-Britanică.