Proiect major în jurul Capitalei, finanțat cu 130 de milioane de euro, bani europeni. 2 milioane de români vor beneficia de investiție

Publicat: 27 07. 2013, 14:28
Actualizat: 21 03. 2019, 21:21

Comisia Europeană a aprobat o investiție de 130 de milioane de euro, pentru un proiect care are ca scop îmbunătățirea infrastructurii pentru apele uzate din Capitală și din 11 zone ale județului Ilfov.

Banii provin din Fondul de Coeziune, investiția făcând parte din Programul Operațional Sectorial Mediu, și vor ajuta la reabilitarea și extinderea sistemelor de colectare și de tratare a apelor uzate, înainte de vârsarea lor în alte surse de apă.

„Investiția va îmbunătăți semnificativ calitatea vieții a peste 2 milioane de locuitori din jurul Bucureștiului”, explică Johannes Hahn, comisarul european pentru politică regională, într-un comunicat citat de Agerpres.

„Va îmbunătății calitatea apei râului Dâmbovița, fapt care va fi benefic și pentru sănătatea populației. De asemenea, va crește atractivitatea economică a zonei pentru afaceri și companii”, a mai adăugat comisarul.

Prin intermediul deciziei luate de către reprezentanții CE se aprobă contribuția pentru prima fază a proiectului. Aceasta se extinde până în 2015, are o valoare totală de 258 de milioane de euro și cuprinde:

– extinderea uzinei de tratare a apelor uzate aflată la marginea Bucureștiului, în localitatea Glina;

– construcția unui incinerator de reziduuri;

– reabilitarea canalelor colectoare;

– crearea unui sistem de drenare a râului Dâmbovița;

– reabilitarea canalelor de scurgere ale lacurilor aflate în trei parcuri din Capitală, mai exact Tineretului, Titan și Carol.

În total cele două faze din care este alcătuit acest proiect vor necesita cheltuieli de 416,5 milioane de euro.