România va importa în vară mai multe gaze decât necesarul, pentru a evita facturi mai mari la iarnă

Publicat: 27 05. 2013, 18:41
Actualizat: 04 07. 2013, 07:05

România va importa mai multe gaze naturale în perioada verii, chiar dacă necesarul ar putea fi acoperit din producția internă, pentru ca factura plătită de consumatori să nu crească la iarnă, când gazele din Rusia sunt mai scumpe.

Operatorul sistemului național de transport al gazelor, Transgaz Mediaș (TGN), propune Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Enegiei (ANRE) ca în luna iunie importurile de gaze să reprezinte doar 0,5% din consum.

ANRE solicită însă companiilor care importă (Romgaz, GDF Suez Energy Romania, E.ON) să cumpere în perioda verii de piața externă 22% din cantitățile necesare, pentru că în prezent gazele din import costă mai puțin decât în lunile de iarnă.

„Estimarea Transgaz este plauzibilă, însă noi solicităm să se importe în proporție de 22%, pentru că acum este mai ieftin. La fel am făcut și în 2012. Pentru toată vara solicităm ca importurile să acopere 20% din consum, pentru a nu avea prețuri prea mari la iarnă”, a declarat luni agenției MEDIAFAX președintele ANRE, Niculae Havrileț.

Potrivit lui Havrileț, gazele din import costă acum 400 dolari pe 1.000 metri cubi, față de 550 dolari în iarna trecută.

În perioada verii, gazele din import, de două ori mai scumpe decât cele din producția internă, sunt livrate în consum, în timp ce o parte a gazului intern este înmagazinat în depozite pentru a fi utilizat iarna. Scopul acestor măsuri este menținerea unui nivel cât mai constant al prețului anual plătit de consumatori.

Producția internă de gaze naturale este asigurată aproape integral de OMV Petrom (SNP) și Romgaz Mediaș, care acoperă aproximativ două treimi din necesar, diferența fiind importată din Rusia, de la intermediari agreați de Gazprom.

„Dacă am accepta porpunerea Transgaz, efectul ar fi scăderea pe moment a prețului pentru consumatori, dar la iarnă ar trebui să plătim mai mult, pentru că s-ar consuma gazele din producția internă”, a precizat președintele ANRE.

Potrivit calendarului de liberalizare a pieței de gaze, asumat prin acordul dintre Guvern și Fondul Monetar Internațional, prețul gazelor plătit de consumatorii casnici va crește în 1 iulie cu 8%, respectiv cu 2% de la 1 octombrie.

Prețul la gazele destinate consumatorilor industriali va crește de la1 iulie, cu 5%, și 1 octombrie, cu 3%.